Friday , March 29 2024

Rafila: Testarea refugiaților ucraineni devine o prioritate. Demers legislativ pentru a-i excepta de la carantinare

Testarea persoanelor refugiate din Ucraina va fi o prioritate, pentru a nu favoriza în niciun fel transmiterea infecţiei cu noul coronavirus, iar autorităţile trebuie să iniţieze demersurile legislative astfel încât aceste persoane să fie exceptate de la măsura carantinării şi a completării formularului electronic, a declarat, joi, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, transmite Agerpres.

„Am avut după întâlnirea de dimineaţă, cea organizată de prim-ministrul Ciucă, o discuţie cu reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică şi cu prefecţii judeţelor care se găsesc în zona de graniţă a Ucrainei, în judeţele care se învecinează cu această regiune, pentru că un eventual val de refugiaţi trebuie să găsească şi un răspuns din punct de vedere al asigurării condiţiilor de asistenţă medicală, pe de o parte, şi pe de altă parte din punct de vedere al sănătăţii publice, pentru că vin dintr-o ţară unde sunt diverse probleme. Trebuie să găsim o soluţie, să-i testăm, să-i vaccinăm, dacă este cazul. Şi, bineînţeles, trebuie să iniţiem şi demersurile legislative care să excepteze această categorie de persoane de la măsurile legate de carantină şi de completarea acelui formular electronic. (…) Trebuie să le oferim cazare, pe de o parte, iar pe de altă parte trebuie să le oferim condiţii de acces la servicii de sănătate, nu numai de urgenţă pentru că pot să aibă şi alte patologii care necesită consulturi, medicaţie etc. Ori, lucrul acesta a trebuit organizat. Au participat şi reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, deci am făcut un soi de parcurs, astfel încât în zilele următoare să putem să operaţionalizăm complet acest sistem”, a spus Rafila, la o dezbatere organizată de Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului la Târgul de Turism.

Ministrul Sănătăţii a subliniat că există suficiente teste rapide ce vor fi trimise în teritoriu, pentru refugiaţi, deoarece lucrurile trebuie ţinute sub control.

„Există suficiente teste rapide la nivelul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi le vom trimite rapid în teritoriu. Iar testarea acestor persoane va fi prioritară şi e normal să fie aşa, astfel încât să nu favorizăm în niciun fel transmiterea infecţiei cu noul coronavirus. Lucrurile trebuie ţinute sub control şi din acest punct de vedere”, a subliniat Rafila.

 

Vezi si

Ciolacu: Până la sfârșitul anului vom avea o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru

Există un plan pentru ca, până la sfârșitul anului, România să aibă o aderare completă …