Thursday , June 13 2024

Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare

Radu Mazăre, fostul primar al orașului Constanța, va fi eliberat din închisoare, după ce Tribunalul Ilfov i-a admis, luni, cererea de liberare condiționată. Decizia este definitivă.

Tribunalul Ilfov i-a admis luni lui Radu Mazăre o cerere de eliberare condiţionată din Penitenciarul Jilava, unde fostul primar executa o condamnare de 9 ani închisoare, primită în anul 2019 în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi plaje din Constanţa şi Mamaia, relatează Digi24.

Iniţial, pe 17 aprilie, Judecătoria Sectorului 4 respinsese cererea lui Mazăre, însă acesta a avut câştig de cauză la Tribunalul Ilfov. Radu Mazăre a fost condamnat definitiv la 9 ani de închisoare, în februarie 2019, în dosarul retrocedărilor fictive din Constanța. El a mai fost condamnat la 5 ani de închisoare, în februarie 2022, în dosarul Polaris, în care a fost acuzat de trei infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi conflict de interese.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au arătat în rechizitoriu că Radu Mazăre a primit opt milioane de euro şi peste opt milioane de lei de la reprezentanţii unor firme pentru facilitarea emiterii unor documente şi pentru înlesnirea câştigării unei licitaţii sau încheierea unor contracte. În acest dosar, Radu Mazăre a fost condamnat în 3 februarie 2022, la cinci ani de detenţie. În dosarul retrocedărilor ilegale, fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, a fost condamnat definitiv în februarie 2019 la 9 ani de închisoare.

Vezi si

Clopotele tuturor bisericilor vor fi trase azi în semn de veșnică pomenire a eroilor români, la praznicul Înălțării Domnului

Clopotele bisericilor ortodoxe vor fi trase, joi, la ora 12,00, în semn de veșnică pomenire, …