Thursday , March 28 2024

Putin si-a construit un palat fabulos la Marea Neagra, la Soci. Prima fotografie cu resedinta

palat putin

Un apropiat al politicianului rus de opozitie Alexei Navalni a publicat prima fotografie a palatului liderului rus Vladimir Putin.
Desi si pana acum se specula ca Putin isi construieste un palat luxos langa Soci, la Marea Neagra, nu existau dovezi fotografice ale constructiei. Georgi Alburov, apropiat al lui Navalni si angajat al Fondului Anticoruptie, a postat pe contul sau de Facebook imaginea unui imobil de proportii considerabile, construit pe coasta Marii Negre, pe care il atribuie lui Putin, scrie Unian.
Constructia este ridicata in apropierea orasului Gelendjik, sustine Alburov. “Iata: imaginea palatului lui Putin langa Gelendjik (inregistrata drept proprietatea unei companii off-shore) nu a mai fost publicata pana acum”, scrie opozantul.
Omul de afaceri rus Serghei Kolesnikov, membru al gruparii de opozitie Coordination Council si castigator al premiului Goldman din 2014, este urmarit in Justitie din 2012, pentru ca a dezvaluit ca Putin isi construieste un palat la Marea Neagra.
“Un palat de mari dimensiuni, in stil italian, este construit pe coasta Marii Negre, pentru premierul Vladimir Putin”, spunea la sfarsitul lui 2012 Kolesnikov.
Kolesnikov sustinea ca se investisera deja, pana la acel moment, peste un miliard de dolari in imobil, bani donati de afaceristii rusi.
Purtatorul de cuvant al lui Putin a negat ca acesta ar avea vreo legatura cu luxoasa constructie.

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …