Friday , March 29 2024

Purtarea măștii de protecție devine obligatorie in exterior la Roma si in regiunea Lazio

Măştile vor trebui purtate tot timpul în exterior la Roma şi în regiunea Lazio, au anunţat vineri autorităţile locale, în încercarea de a stopa creşterea numărului de infectări cu noul coronavirus, relatează dpa și The Local, potrivit Agerpres.

Italia a înregistrat joi peste 2.000 de cazuri noi de COVID-19 pentru prima dată de la sfârşitul lunii aprilie, dintre care aproximativ 265 au fost raportate în regiunea Lazio. O serie de alte regiuni italiene, între care Campania, au impus deja obligativitatea purtării măştii în aer liber. Anterior, măştile trebuiau purtate doar în spaţiile închise, precum magazine şi cinematografe.

„Majoritatea cazurilor sunt legate de lipsa de respectare a regulilor privind purtarea măştii şi distanţarea socială”, a declarat vineri şeful serviciilor sanitare din regiunea Lazio, Alessio D’Amato, anunţând noile măsuri.

Italia a fost prima ţară din Europa afectată de epidemia de COVID-19 şi este a doua ţară europeană, după Marea Britanie, ca număr de decese asociate noului coronavirus, cu aproape 36.000 de morţi din februarie.

În Italia au fost înregistrate în total 317.409 cazuri de COVID-19.

Vezi si

Populația va plăti în continuare prețuri plafonate pentru electricitate și gaze naturale până în primăvara anului viitor

Populația va plăti în continuare prețuri plafonate pentru electricitate și gaze naturale. Guvernul a prelungit …