Friday , March 29 2024

PSD boicotează audierea lui MRU. Avizul în Comisia SIE, blocat

MRU

Audierea lui Mihai Răzvan Ungureanu în Comisia de control asupra activităţii SIE, programată să înceapă astăzi, la ora 11:00, a fost boicotată de PSD. Social-democraţii lipsesc de la audiere.
Deşi PNL, UDMR şi UNPR au anunţat deja că vor susţine propunerea preşedintelui Klaus Iohannis, PSD a respins nominalizarea şi a decis să boicoteze şedinţa.
“Nu intrăm în plen. Din punctul de vedere al PSD, ăsta este un mod în care dezaprobăm această nominalizare şi noi, PSD, nu vom intra în sala de plen. Cvorumul trebuie să-l asigure cei care-l votează. Înainte de a-l vota, trebuie să aibă 278 de membri. E foarte posibil să nu aibă cvorum. Neavând cvorum, şedinţa nu poate continua”, a spus deputatul PSD Florin Iordache.
“PSD nu susţine nominalizarea făcută de către preşedintele Klaus Iohannis. PSD a considerat că nu poate să reprezinte interesele ţării. De aceea, în 2012, la moţiunea de cenzură, am votat împotriva Guvernului condus de Mihai Răzvan Ungureanu”, a declarat Rovana Plumb.
“Nu putem accepta ca unul din cei mai apropiaţi colaboratori ai fostului preşedinte să fie numit în fruntea SIE”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.
Poziţia UNPR a stârnit un adevărat scandal în coaliţia de guvernare. După ore întregi de discuţii în partid şi în coaliţie, PSD şi ALDE încă nu ştiu clar ce vor face la şedinţa de plen. Fie vor participa şi vor vota împotrivă, fie vor lipsi din sală.
Iniţial, după şedinţa parlamentarilor din partid în care Valeriu Zgonea a fost criticat de colegi că nu a încercat să amâne votul pentru şefia SIE, social-democraţii au anunţat boicotul. După întâlnirea cu Gabriel Oprea, la Coaliţie, social-democraţii şi ALDE au făcut un pas înapoi.
“Decizia pe care au luat-o Biroul Permanent şi grupurile politice parlamentare a fost să nu participe la vot decât subsemnatul şi unul dintre secretari, bănuiesc că domnul Tăriceanu”, a declarat Valeriu Zgonea.
“Mergem înainte. Ca şi procedură, încă nu s-a decis”, a spus Liviu Dragnea.
Singura speranţă a celor de la PSD în acest moment ca Mihai Răzvan Ungureanu să nu ajungă la şefia SIE este ca în plenul reunit să nu fie cvorum. Adică să nu vină la plen jumătate plus unu din numărul total al deputaţilor şi senatorilor. Mihai Răzvan Ungureanu este, însă, optimist. De negocieri s-a ocupat şi personal. A încercat să aibă discuţii cu cât mai mulţi parlamentari înaintea votului.
“Vom vedea cine va veni în sală. Votul oricărui cetăţean resposabil e important. Este loc pentru surprize plăcute întotdeauna”, a declarat Mihai Răzvan Ungureanu.
Votul se va da după-amiază, la ora 17.00.
 

Vezi si

Ciolacu: Până la sfârșitul anului vom avea o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru

Există un plan pentru ca, până la sfârșitul anului, România să aibă o aderare completă …