Thursday , April 25 2024

PSD amână Congresul din cauza coronavirusului

“Având în vedere confirmarea primului caz de infectare cu COVID-19 pe teritoriul României, precum şi faptul că o parte însemnată a delegaţilor la congresul PSD (preşedinţi de consilii judeţene, primari, consilieri locali şi judeţeni, precum şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor locale) sunt implicaţi în gestionarea pe plan local a măsurilor ce se impun pentru prevenirea răspândirii infectării cu COVID-19, conducerea interimară a PSD a decis amânarea Congresului planificat pentru sâmbătă”, se precizează într-un comunicat al conducerii interimare a PSD, transmis presei. 
Social-democraţii consideră că toţi cei care sunt implicaţi pe plan local în gestionarea ameninţării cu care se confruntă România trebuie să se ocupe acum de siguranţa şi sănătatea oamenilor, orice alte activităţi nefiind o prioritate.
Totodată, spun aceştia, decizia de amânare a congresului a avut în vedere şi recomandările specialiştilor din domeniul medical, potrivit cărora adunările care implică un număr atât de mare de participanţi, din toate zonele ţării, nu sunt indicate în situaţia dată.
“Este un gest de responsabilitate care ne-am dori să fie preluat de întreaga clasă politică. Prioritari sunt oamenii, nu activităţile sau luptele politice”, subliniază sursa citată.

Vezi si

Noi norme privind încălcarea regulilor de circulație în străinătate adoptate de Parlamentul European

Parlamentul European a convenit asupra mai multor măsuri de a preveni comportamentul periculos la volan …