Saturday , April 20 2024

Proxenetii lui Negoita au fost eliberaţi

Robert Negoita, unul dintre clientii principali ai celor doi proxeneti
Curtea de Apel Bucureşti a decis eliberarea din arest a lui Ion Valeriu Tămârjan şi Relu Cornel Costan, acuzaţi de recrutarea a zeci de fete pe care le-au plasat ca prostituate de lux, sub paravanul unor agenţii de fotomodele, de serviciile lor beneficiind o serie de persoane publice.
Tribunalul Ialomiţa prelungise mandatele de arestare emise pe numele lui Tămârjan şi Costan, din mai, însă Curtea de Apel Bucureşti a admis, luni, contestaţiile celor doi, astfel că a dispus eliberarea lor.
Tribunalul Ialomiţa începe în 24 noiembrie judecarea procesului celor patru bărbaţi acuzaţi de recrutarea a 80 de fete pe care le-au racolat pentru evenimente de modă, dar le-au plasat ca prostituate de lux.
Săptămâna trecută, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Ialomiţa i-au trimis în judecată pe Ion Valeriu Tămârjan, Relu Cornel Costan, Radu Ştefan Nicola şi pe Alexandru Gabriel Voicu, primii doi în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …