Friday , April 19 2024

Protocoalele cu SRI. CCR amâna din nou decizia

Curtea Constituţională a României a amânat, miercuri, pentru 16 ianuarie, pronunţarea unei decizii asupra sesizării preşedintelui Camerei Deputaţilor referitoare la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public, pe de o parte, şi Parlament, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, pe tema protocoalelor de colaborare cu SRI din 2009 şi 2016, informează Agerpres.

Decizia CCR în această speță fusese deja amânată de mai multe ori și este așteptată cu nerăbdare, pentru că ar putea spulbera sute de dosare penale, dacă judecătorii constituționali decid că probele obţinute în baza protocoalelor secrete nu pot fi folosite în procese.
Sesizarea către CCR, înaintată la 8 octombrie, a fost semnată de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache, după ce Liviu Dragnea şi-a delegat atribuţiile acestuia în ziua respectivă.
Curtea Constituțională este așteptată, miecuri, să dea o decizie cu privire la controversatele protocoale secrete încheiate de diverse instituții din domeniul judiciar cu Serviciul Român de Informații. Pronunţarea CCR în această cauză a fost deja amânată de mai multe ori.
Este vorba despre niște acte administrative secrete semnate în 2009 și 2016 între SRI și instituțiile din justiție.
Sesizarea Curții Constituționale a venit din partea preşedintelui Camerei Deputaţilor, prin Florin Iordache (vicepreședinte, delegat în acea zi la șefia Camerei Deputaților). El a cerut Curții să spună dacă există un conflict de natură constituţională între Parlament şi Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din cauza protocoalelor încheiate cu SRI. Puterea este interesată ca judecătorii constituționali să spună ce urmează să se întâmple și care sunt efectele pe care le-au creat, adică dacă n-ar fi cazul să se revizuiască, de pildă, sentințe în care s-au folosit date, probe obținute prin interceptări care nu ar fi putut fi culese altfel decât prin intermediul acestor protocoale secrete. Observatorii spun că de pronunțarea așteptată de la CCR ar depinde o eventuală OUG pe amnistie și grațiere.
La rândul lor, cei din justiție spun că nu au făcut decțt să respecte legea. Aceste protocoale secrete sunt analizate de judecătorii constituționali în mai multe spețe, pentru că pe lângă această sesizare venită din partea Camerei Deputaților, există alte trei sesizări venite din partea opoziției, a președintelui Klaus Iohannis și a magistraților de la Înalta Curte ce vizează legea adoptată de Parlament, promovată, susținută de Liviu Dragnea, care vizează cam același lucru – desecretizarea protocoalelor și stabilirea a ce urmează să se întâmple cu efectele lor.
digi24.ro

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …