Thursday , April 18 2024

Protest la Ministerul Dezvoltării. Unii angajați acuză că au fost concediați de pe o zi pe alta

Ministrul Ion Ștefan: Am hotărât reducerea cu 40% a echipei politice, adică secretari de stat, subsecretari, iar numărul de angajați se va reduce cu 25-30%

Mai mulți angajați de la Ministerul Dezvoltării au protestat nemulțumiți de disponibilizările care se fac în această perioadă. Ministrul Ion Ștefan spune că în acest moment sunt 1020 de angajați, iar după disponibilizări vor rămâne 765, transmite Digi24.ro.

Mai mulți angajați nemulțumiți s-au adunat marți dimineață în fața Ministerului Dezvoltării. Oamenii spun că s-au trezit de pe o zi pe alta cu preavize.

„Am primit documentul că trebuie să plec acasă și nu mi se pare normal să plec acasă dintr-o instituție unde eu lucrez și mi-am desfășurat toată activitatea. Ieri am fost informați că trebuie să plecăm acasă, să dăm concurs… oameni cu familii acasă, cu copii mici”, spune o angajată, care adaugă că lucrează în instituție de 15 ani.

„Am preferat să așteptăm să coboare domnul ministru să ne explice și nouă criteriile după care a făcut această reorganizare, cum a decis dumnealui cine pleacă, cine rămâne și cine se prezintă la examen.

Unii am primit direct preaviz, alții notificare că vor concura pe posturi, dar nu se știe pe câte, iar alții nu au primit nimic. Vrem să știm care este criteriul de departajare.

Ministrul Dezvoltării spune că reducerea personalului nu va afecta sub nicio formă activitatea ministerului.

Ion Ștefan, ministrul Dezvoltării: „Acum câteva luni de zile am anunțat o reorganizare din temelii a Ministerului și asta am făcut. Am hotărât reducerea cu 40% a echipei politice, adică secretari de stat, subsecretari, iar posturile de conducere au fost reduse cu 35%, vom avea mai puține posturi de conducere, iar numărul de angajați, se va reduce cu 25-30%, un număr mai mic. Ceea ce propunem noi prin restructurare aduce beneficiu cetățenilor, nu am făcut asta pentru a proteja sau a mă răzbuna pe un salariat sau altul, nu îi cunosc, nu am angajat pe nimeni în acest minister”.

Ion Ștefan susține că persoanele care au primit preaviz se pot prezenta la examen.

Citește integral pe Digi24.ro

Vezi si

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani, într-un dosar privind fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din …