Protest al societatii civile fata de trecerea ICR sub controlul Senatului

Printr-o ordonanţă de urgenţă emisă miercuri de Executiv, Institutul Cultural Român trece de sub autoritatea Preşedinţiei sub cea a Senatului, iar în termen de maximum 15 zile, plenul Senatului va numi atât conducerea operativă, cât şi membrii Consiliului de conducere din ICR.
“Societatea civilă, ca şi organizaţiile de monitorizare ale democraţiei au condamnat adesea practică neconstituţională şi nedemocratică a legislării prin ordonanţe de urgenţă. De aceea, protestăm şi de această data faţă de intenţia declarată a Guvernului de a regla situaţia Institutului Cultural Român prin intermediul unei asemenea ordonanţe. În vreme ce monumente istorice precum Hala Matache se distrug zilnic fără nicio intervenţie, cum poate fi justificat caracterul de urgenţă de la ICR?”, spun semnatarii protestului online.
În text se mai precizează că Institutul Cultural Român a fost supus unui control prelungit al Curţii de Conturi, astfel încât, “indiferent de criticile care se pot aduce acestei instituţii sau unor persoane care o conduc, e limpede că nu există niciun motiv care să justifice urgenţă”. “Nu are loc niciun jaf al banului public sau vreo altă ameninţare la adresa culturii din partea acestei instituţii”, spun semnatarii.
“Printre semnatarii acestui apel există unii care au criticat în decursul anilor ICR şi conducerea sa actuală”, mai atrag atenţia aceştia.
“Credem că este necesară o dezbatere publică pentru a discuta cât şi cum putem cheltui în timpuri de austeritate pentru promovarea culturii române în străinătate, ca şi cele mai potrivite pârghii instituţionale pentru a numi şi supraveghea conducerea ei. Dar reglarea printr-o ordonanţa de urgenţă nu e forma potrivită. Cerem prim ministrului Victor Ponta şi ministrului Culturii, Mircea Diaconu, să iniţieze această dezbatere care să producă neîntârziat un proiect de lege introdus pe cale ordinară în Parlamentul României”, se arată în apel.
Acest protest este semnat de scriitorul Norman Manea, cineastul Corneliu Porumboiu, Cristian Pârvulescu (Asociaţia Pro Democraţia), Alina Mungiu Pippidi (Societatea Academică din România), scriitorul Vasile Ernu (Critic Atac), Cristina Guseth (Freedom House Romania), Răzvan Bobulescu (Alma Mater), Roxana Wring (Asociaţia Pro.Do.Mo), Ştefan Vlaston (EDU CER), Cristian Ghinea (Centrul Român de Politici Europene), Radu Nicosevici (Academia de Advocacy).
Acestor semnături iniţiale li se adaugă cele ale comentatorilor de pe site, printre care coregrafii Mihai Mihalcea şi Mădălina Dan, scriitorul T.O. Bobe, cineastul Florin Iepan, scriitorul şi jurnalistul Florin Iaru.