Thursday , March 28 2024

Promisiuni de la Guvern pentru dascali: cresteri de 25-30% la salariu din 2018

protest profesori

După trei ore de discuții cu prim-ministrul Mihai Tudose, sindicaliștii din Educație s-au ales cu promisiunea ca salariile profesorilor să fie mărite cu 25-30% până în martie 2018.
”Un aspect vizează Legea salarizării, urmând ca pentru cadrele didactice măririle de salarii să fie între 25 și 30% net în 2018, în cele două etape – 1 ianuarie și 1 martie”, a anunțat Alexandru Cumpănașu, președintele Coaliției Naționale pentru Modernizarea României.
De asemenea, s-a discutat și despre sporurile pentru doctorat, în functie de banii rămași de la rectificarea bugetară. Aici, decizia va fi luată în noiembrie, a mai afirmat acesta.
O altă temă de discuție a fost modul în care se fac angajările în sistemul de învățământ universitar.
”Am agreat o formulă simplificată de a face angajări”, a afirmat Cumpănașu. Sorin Cîmpeanu a precizat că se urmărește eliminarea ipocriziei din sistemul de învățământ superior generată prin concursurile didactice, ”având în vedere că în ultima vreme s-au prezentat candidați-unici”.
Liderii sindicali din Educaţie au mers astăzi la Guvern ca să discute cu premierul Mihai Tudose. Printre altele, sindicatele cer bani mai mulți pentru profesori, dar vor și o nouă Lege a Educației care să facă ordine în sistem.
Sindicaliștii amenință cu proteste la început de an școlar. Aceștia cer Guvernului să rezolve problemele cu care se confruntă angajații din învățământ. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ amenință cu proteste, începând din toamna acestui an.
„Conform Programului de Guvernare PSD — ALDE, cea mai așteptată lege de către elevi, cadre didactice și părinți, este Legea Educației Naționale. Un act normativ realizat cu responsabilitate și supus dezbaterii publice va rezolva cea mai mare parte a problemelor cu care se confruntă de mai bine de 20 de ani sistemul de educație din România”, susțin reprezentanții FSLI care vor să afle care este graficul elaborării, dezbaterii publice și adoptării acestei legi.
De asemenea, sindicaliştii amintesc şi de situația programelor școlare învechite și neadaptate cerințelor de pe piața muncii, aceștia punctând că elevii nu sunt pregătiți să facă față provocărilor din plan profesional. „Din cauza programelor, sistemul de educație este axat pe partea teoretică, mai puțin practică, iar programul elevilor este sufocant, încetinind dezvoltarea acestora. În opinia noastră, programele școlare trebuie să fie regândite din temelii. Ele trebuie adaptate la cerințele reale ale pieței muncii”, se precizează în comunicat.
O altă problemă semnalată de sindicate este subfinanțarea educației, ceea ce „plasează școlile din România într-un alt secol”, în condițiile în care mai există școli care nu au fost reabilitate sau care reprezintă un pericol pentru elevi, pentru că nu au autorizație de funcționare din partea ISU. Totodată, Federația sindicală mai afirmă că banii câștigați în instanță ajung la cadrele didactice după lungi amânări, iar sumele restante la drepturi salariale, stabilite prin sentințe judecătorești, pe care o parte a salariaților din învățământ ar trebui să le primească nu se regăsesc în legea bugetului de stat pentru anul 2017.
Nu în ultimul rând, reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ avertizează că majorarea salariilor brute din educație, începând cu anul 2018, reprezintă doar o creștere cu 25% a salariilor nete, în condițiile în care Ministerul Finanțelor Publice, începând cu aceeași dată, intenționează să schimbe modul în care vor fi achitate dările către stat ale angajatului.
realitatea.net

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …