Friday , April 26 2024

Proiectul legii salarizării va fi retras. In caz contrar, ministrul Muncii va demisiona

ministrul muncii

Sindicaliştii au declarat după întâlnirea de la Ministerul Muncii că ministrul de resort şi-a asumat angajamentul să retragă proiectul legii salarizării.
Cosmin Andreica, consilier al Ministerului Muncii, a declarat că proiectul a fost retras, întrucât nu avea cum să satisfacă nevoile partenerilor sociali.
„Doamna ministru şi-a asumat retragerea. Dacă proiectul nu va fi retras mâine – din şedinţa de Guvern -, ministrul Muncii îşi va da demisia”, a declarat consilierul din cadrul Ministerului.
Potrivit unui lider FSLI, proiectul legii salarizării va fi retras, angajamentul ministrului muncii fiind exprimat în acest sens.
La rîndul său, liderul CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat că, după două ore de discuţie, Guvernul a înţeles mesajul partenerilor sociali – sindicate şi patronate, iar ministrul Muncii, Ana Costea, şi-a asumat răspunderea la finalul discuţiilor de a retrage mâine oficial, din Guvern, acest act normativ.
„E un pas înainte în vederea rezolvării probemelor”, a declarat Hossu.
Liderul Federaţiei Alma Mater a declarat că ministrul Muncii chiar s-a simţit depăşită de situaţie. „A lăsat impresia că îşi va da demisia”, a afirmat Anton Hadăr.
Liderii din educaţie vor protesta începând de luni în faţa Guvernului.
Potrivit sindicaliştilor, acest proiect măreşte diferenţa între cei cu venituri mari şi cei cu venituri mici.
Potrivit proiectului, ar urma să piardă bani dascălii, de la debutanţi până la cei cu 40 de ani vechime, în timp ce în sănătate majorările salariilor vor fi de doar câţiva lei, au acuzat sindicaliştii. În ciuda promisiunilor Guvernului, proiectul prevede majorări nesemnificate în categoria salariilor mici, au mai spus sindicaliştii.

Vezi si

Guvernul a aprobat joi plata pensiilor înainte de Paşte 

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a anunţat că Guvernul a aprobat, în ședința de joi, …