Wednesday , May 12 2021

PROIECTUL care dă liber la MIGRAŢIE: Aleşii locali au ZECE zile la dispoziţie pentru a-şi schimba partidul

JANDARMERIA ROMANA - EVALUARE ACTIVITATE

Aleşii locali vor avea la dispoziţie zece zile pentru a se înscrie într-un alt partid decât cel pe listele căruia au candidat, fără să-şi piardă mandatul, prevede proiectul de ordonaţă de urgenţă care dă liber la migraţie şi care urmează să fie adoptat de Guvern.
Primarii, preşedinţii consiliilor judeţene, consilierii locali şi consilierii judeţeni, dar şi supleanţii vor avea la dispoziţie zece zile pentru a-şi exprima în scris opţiunea cu privire la partidul politic din care doresc să facă parte, fără să-şi piardă funcţia.
“Pentru anul 2014, prin derogare de la prevederile art. 9 alin. (2) lit. h1) şi art. 15 alin. (2) lit. g1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene, consilierii locali şi consilierii judeţeni, precum şi candidaţii care au fost declaraţi supleanţi, isi pot exprima în scris opţiunea cu privire la partidul politic din care doresc să facă parte, fără ca aleşii locali respectivi să-şi piardă calitatea dobândită în urma alegerilor”, prevede proiectul de ordonanţă de urgenţă.
Proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru reglementarea unor masuri privind functionarea administratiei publice locale a fost publicat pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Potrivit proiectului de act normativ, primarii şi preşedinţii de CJ depun declaraţia la partidul politic sau la organizaţia minorităţii naţionale, după caz, din care optează să facă parte sau la autoritatea deliberativă a unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale pentru care a candidat, prin intermediul secretarului unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale respective.
Conilierii locali, judeţeni şi supleanţii îşi vor anunţa opţiunea politică la partidul politic sau la organizaţia cetăţenilor aparţinând minorităţii naţionale, după caz, din care optează să facă parte sau la autoritatea deliberativă pentru care a candidat, prin intermediul secretarului unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale respective.
Conform proiectului, cei care nu vor depune această declaraţie rămân membri ai partidului politic sau organizaţiei minorităţii naţionale, după caz, pe listele partidului care a făcut parte dintr-o alianţă politică sau alianţă electorală, dacă acesta/aceasta continuă să existe din punct de vedere legal; devin independenţi, dacă partidul politic sau organizaţia minorităţii naţionale, după caz, dacă acesta/aceasta nu mai există din punct de vedere legal.
Secretarii unităţilor/ subdiviziunilor administrativ-teritoriale, în termen de 10 zile de la expirarea termenului pentru exprimarea opţiunii politice de către aleşii locali au obligaţia să comunice situaţia centralizatoare a aleşilor locali la instituţia prefectului.
romaniatv.net

Vezi si

Evaluările naționale la clasele a VI-a, a IV-a și II-a încep miercuri cu prezența fizică a elevilor

Miercuri încep evaluările naționale de la finalul claselor a VI-a, a IV-a și II-a. Probele …