Programul complet al vizitei Papei Francisc in Romania. Pe 1 iunie va sustine un discurs la Iasi, la Palatul Culturii

25 martie 2019, 17:06

Administratia Prezidentiala a anuntat, luni, programul papei Francisc in cadrul vizitei pe care o va efectua in Romania la finalul lunii martie.

„In perioada 31 mai – 2 iunie a.c., Sanctitatea Sa Papa Francisc va efectua o vizita Apostolica in Romania. Vizita de stat a Sanctitatii Sale se desfasoara la invitatia Presedintelui Romaniei, domnul Klaus Iohannis, care a adresat aceasta invitatie prima data in luna mai 2015, cu prilejul aniversarii a 25 de ani de la reluarea relatiilor diplomatice dintre Romania si Sfantul Scaun, si a reinnoit-o prin scrisoarea transmisa Sanctitatii Sale in luna martie 2017.

Invitatia presedintelui Romaniei a fost completata de cea a Conferintei Episcopilor Catolici din Romania, precum si de mesajul personal al Preafericitului parinte patriarh Daniel, pregatirea si desfasurarea vizitei apostolice in cele mai bune conditii fiind posibila cu sprijinul tuturor autoritatilor responsabile, atat publice, cat si religioase”, se arata intr-un comunicat al Administratiei Prezidentiale remis Ziare.com.

Iohannis il va astepta pe Suveranul Pontif la aeroport in Bucuresti si, totodata, il va si conduce la plecare, de pe Aeroportul din Sibiu.

Iata programul complet al Papei Francisc in Romania:

Vineri, 31 mai 2019

11:30 – Aterizare pe Aeroportul International „Henri Coanda” din Bucuresti (ceremonia de bun venit).

12:00 – Ceremonia oficiala de primire, Palatul Cotroceni (ceremonial militar, fotografie oficiala si convorbiri tete-a-tete intre presedintele Romaniei si Sanctitatea Sa Papa Francisc).

13:00 – Intalnire cu autoritatile, societatea civila si corpul diplomatic, Palatul Cotroceni (alocutiunea presedintelui Romaniei si discursul Sanctitatii Sale Papa Francisc).

15:45 – Intalnire privata cu PF Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Palatul Patriarhiei, unde va avea loc si o intalnire cu Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Romane (discurs al Sanctitatii Sale, rugaciune „Tatal Nostru”, alocutiuni si cantari pascale, Catedrala Nationala, salut al Sanctitatii Sale).

La Catedrala Catolica „Sfantul Iosif” va oficia Sfanta Liturghie, Omilia Sanctitatii Sale.

Sambata, 1 iunie 2019

11:20 – Sosire la Sanctuarul marian din Sumuleu-Ciuc.

11:45 – Sfanta Liturghie, Sanctuarul marian din Sumuleu-Ciuc, Omilia Sanctitatii Sale.

17:25 – Vizita la Catedrala „Sfanta Maria Regina” din Iasi, intalnire Mariana cu tinerii si cu familiile, Palatul Culturii din Iasi (discurs al Sanctitatii Sale).

Duminica, 2 iunie 2019

10:35 – Sosire la Campia Libertatii din Blaj

10:45 – Divina Liturghie cu beatificarea a sapte episcopi martiri greco-catolici, Campia Libertatii din Blaj, Omilia Sanctitatii Sale; „Regina Coeli”.

15:40 – Intalnire cu comunitatea rroma din Blaj, salut al Sanctitatii Sale.

17:00 – Sosirea la Aeroportul International din Sibiu.

17:20 – Ceremonia oficiala a plecarii.

reportersite