Monday , November 29 2021

Profesorii trebuie să anunțe, până pe 15 ianuarie, dacă doresc să se vaccineze. Ar putea deveni categorie prioritară

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu (foto), a anunţat, luni seară, că a trimis o adresă tuturor inspectoratelor şcolare judeţene, dar şi tuturor universităţilor, pentru a realiza o situaţie a angajaţilor dispuşi să se vaccineze. Statistica trebuie finalizată până în 15 ianuarie la ora 16.00, fiind unul dintre factorii luaţi în calcul pentru redeschiderea şcolilor.

Sorin Cîmpeanu a abordat, luni seară, la Digi 24, chestiunea redeschiderii şcolilor şi a precizat că în primul rând trebuie avută în vedere evoluţia epidemiologică în urma vacanţei de iarnă.

”Aceste rezultate vor putea să fie disponibile undeva la jumătatea lunii ianuarie, care este rata de infectare. Al doilea lucru important este modul în care se derulează campania de vaccinare”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Acesta a precizat că în cursul zilei de luni a trimis o adresă tuturor inspectoratelor şcolare judeţene, dar şi tuturor universităţilor, pentru a realiza o situaţie a angajaţilor dispuşi să se vaccineze.

Situaţia vizează atât personalul didactic, cât şi personalul didactic-auxiliar şi personalul nedidactic.

”Aşteptăm aceste rezultate în data de 15 ianuarie, la ora 16.00”, a precizat ministrul, explicând că aceste date vor fi corelate şi cu măsurile luate de alte state care se confruntă cu aceeaşi problemă.

”Orice scenariu este deschis. Nu excludem absolut niciun scenariu – nici scenariul în care am putea avea o deschidere în zone care înregistrează o incidenţă mai mică, nu excludem nici prioritizarea pe nivele de şcolarizare, nu excludem absolut nimic.

Însă, fiind vorba despre sănătatea copiilor, elevilor, studenţilor şi cadrelor didactice, analiza trebuie făcută responsabil, cu datele pe masă, iar decizia trebuie luată de cei care au competenţă cu acest subiect”, a mai precizat ministrul Educaţiei.

În context, vicepreşedintele Comitetului naţional privind vaccinarea împotriva COVID-19, Andrei Baciu, a anunţat, luni seară, că personalul din învăţământ ar putea deveni una dintre categoriile prioritare la vaccinarea împotriva coronavirus, o decizie în acest sens fiind luată în perioada următoare.

Procesul educaţional este ”esenţial” a precizat Baciu, adâugând că se înţelege ”necesitatea şi nevoia de a prioritiza acest sector”. ”Este evident că procesul educaţional (…) este un proces esenţial, este dificil şi admitem acest lucru, oricine poate să înţeleagă că este dificil în online. Este o prioritate, clar”, a declarat, luni seară, la B 1 TV, Andrei Baciu.

Acesta a precizat că în perioada următoare se va decide dacă angajaţii din învăţământ vor avea prioritate la vaccinare.

”Pentru noi este o prioritate acest aspect, o decizie va fi luată în perioada imediat următoare şi va fi comunicată în spaţiul public, însă înţelegem necesitatea şi nevoia de a prioritiza acest sector. Este ceva ce înţelegem foarte clar”, a mai declarat Andrei Baciu.

Vezi si

Aproape un sfert dintre români au trăit anul trecut în sărăcie

Rata sărăciei relative a fost în anul 2020 de 23,4%, în valori absolute, numărul săracilor …