Alte stiri
Un polițist botoșănean s-a sinucis pe mormântul fetiței sale, Andreea, chiar în ziua de Sf. Andrei
acum 6 hours
Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi, miercuri la Palatul Cotroceni, de la ora 14.45, pe Alteţa Sa Regală Prinţul de Wales, aflat într-o nouă vizită în ţara noastră, informează Administraţia Prezidenţială.
Și Majestatea Sa Margareta şi Alteţa Sa Regală Principele Consort îl vor primi, miercuri, la Palatul Elisabeta pe Alteţa Sa Regală Prinţul de Wales, aflat într-o nouă vizită în ţara noastră, anunţă Biroul de presă al Casei Majestăţii Sale Custodelui Coroanei. Prinţul de Wales a mai vizitat Palatul Elisabeta în anii 2011, 2016, 2017 şi 2018.
Moştenitorul coroanei britanice este prezent, din 1998 încoace, aproape în fiecare an în ţara noastră, iar în Marea Britanie, Familia Regală a României participă anual la vizite publice sau oficiale.
Prinţul Charles deţine două proprietăţi în România: una în Valea Zălanului (judeţul Covasna), care este deschisă turiştilor, şi o alta în satul Viscri (judeţul Braşov). Casa de la Viscri este şi sediul Fundaţiei Prinţul de Wales, unde este deschis un Centru de Pregătire de care benecifiază ucenici, meşteri artizani, studenţi şi arhitecţi din întreaga ţară.
Tags Actualitate Iohannis MS Margareta Obiectiv de Suceava Printul charles vizita
Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, este sărbătorit de Biserică în ziua de …