Friday , March 29 2024

Primul spital online din Europa, lansat de medici romani

stetoscop-laptop

SpitalOnline.ro, prima platformă de live chat medic – pacient la nivel european, a fost lansată marți în România la inițiativa antreprenorială a unui grup de medici români, cu suportul unor specialiști din Marea Britanie, în urma unei investiții de aproximativ 30.000 de euro.
Proiectul reprezintă o alternativă rapidă a consultațiilor medicale clasice prin care pacienții vor putea beneficia de servicii medicale, 24 de ore din 24, oferite în cadrul a 30 de specialități, susținute inițial de un număr total de 150 medici.
Potrivit inițiatorului proiectului, Mihai Râșcu, consultațiile sunt făcute de medici din toate specialitățile care au drept de liberă practică pe teritoriul Românie și “automat sunt legale”.
‘SpitalOnline.ro își propune să răspundă acestei nevoi a pacienților de a putea comunica oricând cu medicul lor, de a pune întrebări și a primi răspunsuri chiar și în afara programului clasic de consultații. Potrivit studiilor, aproximativ 70% dintre vizitele la un spital sau la o clinică offline, pentru generarea unui diagnostic și a unei conduite medicale, ar putea fi mijlocite de tehnologie, deci evitate. De asemenea, dacă ne uităm pe Internet, pe forumuri, observăm că sunt sute de oameni care caută online răspunsuri la diverse probleme medicale. Vrem să evităm ca acești oameni, care de cele mai multe ori nu au suportul unui cadru medical specializat, să ajungă să se trateze după ureche’, a declarat marți într-o conferință de presă Mihai Râșcu, fondatorul SpitalOnline.ro.
Potrivit acestuia, medicii SpitalOnline.ro oferă sprijin instant și consiliere permanentă pentru urgențe minore, interpretări de analize, diagnostice prezumtive, precum și tratament medical de primă intenție. De asemenea, aceștia pot elibera adeverințe valabile în orice țară din Uniunea Europeană, rețete, trimiteri și scutiri medicale.
“Pentru ca un pacient să intre în legătură cu medicul, acesta trebuie să urmeze câțiva pași simpli. După crearea unui cont pe site, pacientul selectează specialitatea medicală dorită și consultă lista medicilor. Printr-un icon specific, poate vedea care dintre medici sunt online și care nu. Dacă medicul dorit nu este online la momentul respectiv, pacientul se poate programa pentru o consultație ulterioară sau poate accesa unul dintre medicii disponibili. Înainte de a intra în legătură cu medicul, pacientul va efectua plata online, iar apoi va beneficia de un consult prin chat — care poate fi text, audio și/sau video. În plus, pacientul îi poate trimite medicului fișiere în orice format (copii ale analizelor medicale și altele), iar fiecare utilizator va dispune de un dosar personal și confidențial, la care vor avea acces doar acesta și medicul său”, a explica Râșcu.
agerpres.ro

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …