Friday , March 29 2024

Principesa Maria se mută definitiv în România. Va prelua o parte din îndatoririle Casei Regale

principesa maria

Principesa Maria se mută definitiv în România. Mezina Regelui Mihai şi a Reginei Ana are 50 de ani şi va prelua o parte dintre însărcinările Casei Regale. Anunţul a fost publicat, miercuri, pe blogul şi pe pagina de Facebook ale Casei Regale a României.
Principesa Maria va participa pe 18 ianuarie la evenimentele organizate la Bucureşti cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la întoarcerea primului membru al Familiei Regale (principesa moştenitoare Margareta) în România. Pe 18 ianuarie 1990, păşea pe pământ românesc primul membru al Familiei Regale după o întrerupere de 42 de ani.
Începând din 18 ianuarie, principesa Maria va rămâne în România şi va locui la Bucureşti, urmând ca aceasta să preia o parte dintre însărcinările Casei Regal
Principesa Maria a României s-a născut în exil, la Copenhaga, în ziua de 13 iulie 1964. Nașă de botez i-a fost Principesa Moștenitoare Margareta, sora ei.
Principesa Maria a locuit și studiat în Elveția, apoi a petrecut cea mai mare parte a vieții în Statele Unite ale Americii. Acolo a făcut studii de puericultură și a lucrat, pentru o vreme, în domeniul îngrijirii copiilor.
A lucrat la New York, în relaţii publice, pentru mai multe companii private. Actualmente, locuiește în Statul New Mexico și activează în domeniul consultanței private.
Alteța Sa Regală a petrecut, în ultimii ani, Crăciunul la Săvârșin, în compania Majestăților Lor și a Altețelor Lor Regale. Principesa a fost de mai multe ori în vizită în țară și la București.
Pe 7 mai 2014, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta a conferit, în numele Regelui Mihai I, Ordinul Coroana României în grad de Mare Cruce Principesei Maria.
 
 

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …