Thursday , April 25 2024

Primul caz de coronavirus în Ministerul Justiției

Ministerul Justiției anunță că unul din angajații săi a fost confirmat cu COVID – 19. Acesta lucrează la departamentul de buget finanțe și nu a mai fost prezent în sediul ministerului din data de 3 aprilie, potrivit unui comunicat al instituției.

Conducerea ministerului a dispus deja aplicarea prevederilor legale incidente privind anunțul autorităților competente în astfel de situații, ancheta epidemiologică și izolarea persoanelor aflate în contact cu persoana confirmată.

Sediul Ministerului Justiției va fi complet decontaminat prin debulizare în cursul zilei de astăzi. Precedenta decontaminare completă prin debulizare a avut loc în data de 4 aprilie.

Ministerul Justiției rămâne operațional complet, inclusiv prin aplicarea procedurilor de lucru la distanță, online, videoconferințe și telemuncă, aplicate în baza instrucțiunilor emise de către Ministrul Justiției încă de la declararea stării de urgență.

G4Media

Vezi si

Poşta Română: Până de sărbători putem livra pensiile; depinde când ne intră banii în conturi

Poşta Română poate distribui pensiile înainte de sărbătorile pascale, dar procesul depinde de data la …