Wednesday , April 24 2024

Primele două cazuri de infectare cu tulpina sud-africană, confirmate în România

Primele două cazuri de infectare cu tulpina sud-africană de coronavirus au fost confirmate în România, secvențierea fiind făcută în laboratoarele MedLife. Un caz este al unei persoane din București, celălalt al uneia din Pitești. Tulpina sud-africană, mai puțin sensibilă la vaccinurile aprobate în România, este pentru prima dată detectată în țara noastră. Dintr-un lot de 93 de probe analizate în mod aleatoriu, două conțin tulpina din Africa de Sud și 72 conțin tulpina britanică.

Practic, în acest moment, tulpina britanică, mult mai transmisibilă, a devenit dominantă pe teritoriul României.

În probele secvențiate de MedLife, în procent de 77% pe teritoriul României, prevalența pe loturile studiate cu privire la tulpina britanică a evoluat de la 12% la 77% în mai puțin de două luni.

Creșterea continuă a ratei de infectare în ultima perioada și a numărului de pacienți internați la ATI întărește faptul că tulpina din Marea Britanie a devenit dominantă pe teritoriul țării.

Divizia de cercetare a Grupului MedLife a identificat până în prezent 151 de cazuri de infectare cu tulpina din Marea Britanie și 2 cazuri de infectare cu tulpina sud-africană dintr-un total de aproape 600 probe analizate, respectiv 77% la nivelul României.

Numărul cazurilor raportate de infectare cu tulpina britanică a ajuns la 272 în România.

În urma analizării unui nou lot de 93 de probe în cadrul studiului de secvențiere a genomului virusului SARS-CoV-2, divizia de cercetare a Grupului MedLife a identificat primele două cazuri de infectare cu tulpina sud-africană de pe teritoriul României. Una dintre probe provine de la un pacient din București, iar cealaltă este a unei persoane din Pitești.

Totodată, specialiștii MedLife au identificat în această etapă a studiului încă 72 de cazuri de infectare cu tulpina britanică B.1.1.7, ceea ce înseamnă o prevalență de 77% pe lotul analizat. Potrivit raportului, cazurile de infectare cu tulpina britanică provin din București – 61 de pacienți, din Constanța – 4 pacienți, din Dâmbovița – 2 pacienți, din Prahova – 1 pacient, din Ilfov – 1 pacient, din Galați – 1 pacient, din Cluj – 1 pacient și din Teleorman – 1 pacient.

Cele 93 de probe analizate în acest lot au fost prelevate în mod aleatoriu în perioada 20-24 februarie 2021, de la pacienți infectați și confirmați cu virusul SARS-CoV-2 în urma testării RT-PCT, probele fiind furnizate de Direcțiile de Sănătate Publică.

Divizia de cercetare MedLife a identificat până în prezent 151 de cazuri de infectare cu varianta britanică a coronavirusului, dintr-un total de aproape 600 de probe secvențiate de la începutul acestui an. Pe loturile analizate anterior nu au fost identificate mutațiile specifice altor tulpini.

 

Vezi si

Poşta Română: Până de sărbători putem livra pensiile; depinde când ne intră banii în conturi

Poşta Română poate distribui pensiile înainte de sărbătorile pascale, dar procesul depinde de data la …