Tuesday , April 23 2024

Primarul Sorin Apostu şi Călin Stoia rămân în arest

Actualul primar al Clujului Sorin Apostu şi omul de afaceri Călin Stoia rămân în arest până pe data de 7 ianuarie. Verdictul a fost dat luni, de către judecătorii Curţii de Apel Cluj. Decizia poate fi atacată la Înalta Curte.
Măsura prelungirii mandatului de arestare va fi atacată cu recurs marţi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Procurorii anticorupţie din cadrul Serviciului Teritorial Cluj au cerut prelungirea cu 30 de zile a mandatului de arestare emis pe numele primarului Sorin Apostu, cât şi pe cel al directorul Brantner România, Călin Stoia. Deşi prelungirea mandatului de arestare urma să fie judecată marţi, s-a cerut preschimbarea teremenului, astfel încât s-a judecat cu o zi mai devreme.
Potrivit avocatului Gheorghiţă Mateuţ, în acest dosar, printr-o ordonanţă emisă de procuroruii DNA Cluj, s-a dispus extinderea cercetărilor pentru presupuse fapte de spălare de bani.
Primarul suspendat al Clujului, Sorin Apostu, a renunţat, luni, la cererea de eliberarea sub control judiciar formulată de avocatul său, el afirmând acest lucru în faţa judecătorilor de la Curtea de Apel Cluj, care urmau să judece solicitarea. “Nu îmi însuşesc cererea de eliberare sub control judiciar formulată în numele meu de domnul avocat Gheorghiţă Mateuţ. Mi-a fost explicat de apărătorul care mă reprezintă astăzi care sunt consecinţele acestei decizii”, a spus Apostu.
În cazul omului de afaceri Călin Stoia, Curtea de Apel Cluj a respins la 29 noiembrie solicitarea sa de eliberare pe cauţiune. Sorin Stoia a pus la dispoziţia instanţei suma fixată ca garanţie în acest caz, respectiv un milion de lei, însă cererea i-a fost respinsă, instanţa motivând că există date că “inculpatul a creat doar o aparen?ă a îndeplinirii obliga?iei de depunere a cau?iunii, deoarece suma de bani stabilită de către instan?ă cu titlu de cauţiune nu a fost consemnată pe numele inculpatului, ci este depusă în contul unei persoane care nu are legătură cu cauza”. În motivarea instanţei se mai arată că, în ziua reţinerii lui Sorin Apostu, Călin Stoia ar fi încercat să şteargă date de pe calculatorul său, chiar să şi înlocuiască hardul.
Potrivit judecătorului Curţii de Apel Cluj, relaţia de prietenie dintre Stoia şi Apostu poate afecta întreaga comunitate: “În cauză, activitatea presupus infracţională a inculpatului petent este legată de persoana inculpatului Apostu Sorin, primar al localităţii, şi atribuţiile de serviciu ale acestuia, astfel că interesul public este unul major, deoarece consecinţele acţiunilor acestora sunt de natura a afecta o întreagă comunitate. Din această perspectivă, metoda adoptată de către inculpatul – petent de a disimula actele de dare de mită prin întocmirea fictivă a unor contracte de consultanţă juridică cu cabinetul de avocatura al soţiei inculpatului Apostu Sorin, fără ca aceasta să presteze vreo activitate juridica efectivă, sunt de natură a genera o gravă perturbare a ordinii publice atât sub aspectul respectării legii de către persoanele aflate în funcţii elective, cât şi cu privire la onestitatea care trebuie să guverneze mediul de afaceri. Aşadar, condiţia pericolului public solicitată de lege există si este conturată fără dubiu, iar rezonanţa faptei de genul celei presupus a fi comise de inculpat este actuală şi suscită interes cel puţin sub aspectul modului de acţiune a organelor statului”.
Potrivit DNA, Sorin Apostu a primit, în perioada 2009-2011, 94.000 de euro pentru a încheia contracte de salubrizare şi asigurare a parcului auto al regiilor subordonate CL Cluj, banii fiind încasaţi de la firmele beneficiare ale contractelor prin cabinetul de avocatură al soţiei sale. Soţia primarului municipiului Cluj-Napoca, Monica Undina Apostu, este şi ea învinuită în acest dosar.
În acest dosar mai sunt cercetaţi pentru dare de mită şi oamenii de afaceri Simion Mureşan (Electrogrup), Călin Stoia (director general al Brantner România), şi Mustafa Bekar (asociat la Kiat Group Construct). Firma Brantner -Vereş a câştigat, alături de compania Rosal Grup, licitaţia organizată de Primăria Cluj-Napoca, în 4 iunie 2009, privind concesiunea serviciului de salubrizare menajeră, fiecare adjudecându-şi un sector din municipiu.
Primarul suspendat al municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, şi directorul general al Brantner România, Călin Stoia, au fost arestaţi preventiv, pentru 29 de zile, în noaptea de 10 spre 11 noiembrie, în baza unor mandate emise pe numele lor de Curtea de Apel Cluj. Apostu a fost arestat pentru luare de mită, iar Stoia pentru dare de mită. Cei doi au făcut recurs la măsura arestării preventive, însă ÎCCJ le-a respins solicitările.

Vezi si

Prima reacție a lui Ciolacu după decizia Coaliției privind noii candidați la Primăria București: „De astăzi, bucureștenii chiar au ce alege! Succes, Gabi!”

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a avut o primă reacție pe Facebook după decizia de a-l …