Friday , April 19 2024

UPDATE 2: Primarul Bacaului, Romeo Stavarache, a fost retinut

stavarache

UPDATE 2: Primarul Bacaului, Romeo Stavarache, a fost retinut, alaturi de doi oameni de afaceri.
Romeo Stavarache, membru al Partidului Naţional Liberal, a fost ridicat de procurori alături de alţi doi oameni de afaceri, patroni ai unor trusturi de presă din Bacău. Unul dintre aceştia este văr cu Romeo Stavarache.
Împreună cu Romeo Stavarache, au mai fost reţinuţi de procurorii DNA Bacău, pentru 24 de ore, afaceristul Liviu Goian, care deţine o televiziune locală – 1TV Bacău – şi verişorul lui Stavarache, Liviu Cenuşă, patronul Ziarului de Bacău. Mâine, 27 iunie, procurorii DNA vor propune arestarea pentru 30 de zile a inculpaţilor Romeo Stavarache, Liviu Cenuşă şi Liviu Goian. Conform cotidianului Adevarul, oamenii legii îi acuză de luare şi dare de mită dar şi de alte fapte de corupţie. Primarul este acuzat ca ar fi luat mita prin intermediul unei asociatii sportive.
Pe numele celor trei sunt reţinute cinci infracţiuni de dare de mită.
Romeo Stavarache a fost trimis în judecată de procurorii DNA în aprilie 2014 pentru tentativă de abuz în serviciu, într-un dosar legat de repartizarea unei locuinţe către un subaltern. Alături de el au fost deferiţi justiţiei Gheorghe Muntianu, la data faptelor şef al Serviciului administrare fond locativ şi îndrumare asociaţii de proprietari din cadrul Primăriei Municipiului Bacău, şi Gavril Pircu, la data faptelor director executiv al Direcţiei patrimoniu din cadrul Primăriei Bacău, în prezent şef serviciu la Serviciul Patrimoniu.
Procurorii susţin că primarul Bacăului a aprobat încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru o locuinţă, ca urmare a solicitării formulate de Muntianu în cadrul audienţelor, deşi cererea acestuia nu fusese verificată de compartimentele de specialitate din cadrul Primăriei Bacău, iar la cerere nu au fost anexate înscrisurile care dovedeau calitatea de chiriaş şi îndeplinirea obligaţiilor rezultate din această calitate.
Edilul a respins acuzaţiile, susţinând că fapta de care este acuzat “nu a existat niciodată” şi că “este o eroare a procurorilor”.
Romeo Stavarache este edil al municipiului Bacău din 2004.
El conduce şi organizaţia judeţeană a PNL, înainte de intrarea în acest partid fiind membru PUR (actualul PC).

Vezi si

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani, într-un dosar privind fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din …