Thursday , April 25 2024

“Pret de pandemie” pentru vaccinul anti-COVID de la Moderna

Compania farmaceutică americană Moderna, care a început ultima fază a testării viitorului său vaccin împotriva COVID-19, a anunțat că acesta va avea un „preţ de pandemie”, care va depinde și de volumele solicitate de fiecare ţară, relatează Agerpres.

„Lucrăm cu guverne din întreaga lume şi cu alte entităţi, pentru a ne asigura că vaccinul va fi accesibil independent de capacitatea de plată”, a promis într-o discuţie cu investitorii consilierul delegat al companiei Moderna, Stephane Bancel, citat de agenția EFE.

Preţul va fi mai redus pentru acele ţări care solicită volume mari de vaccin, iar pentru o comandă „mică”, adică de ordinul a câteva milioane de doze, preţul va fi undeva între 32 şi 37 de dolari, potrivit companiei.

Acest preţ este superior celui de 19,5 dolari avansat de o altă companie farmaceutică americană, Pfizer, pentru vaccinul pe care aceasta îl dezvoltă împreună cu societatea germană BioNTech şi care, la fel ca în cazul vaccinului Moderna, se află la începutul fazei a treia de testare, ultima etapă a testelor clinice menite să certifice eficacitatea şi siguranţa administrării vaccinului.

Guvernul american a dublat luna trecută investiţia destinată companiei farmaceutice Moderna pentru susţinerea unui potenţial vaccin împotriva COVID-19, suplimentând cu 472 de milioane de dolari suma de 483 de milioane deja anunţată.

Producătorii de medicamente vor avea probabil zeci de milioane de doze de vaccin anti COVID-19 în prima parte a anului viitor. Producţia va creşte astfel încât să ajungă la un miliard de doze până la sfârşitul anului 2021, susţine Anthony Fauci, principalul specialist în boli infecţioase din SUA.

Dr. Antony Fauci a spus că speră că pandemia va fi sub control până la sfârşitul anului, când se aşteaptă să fie disponibil un vaccin şi a adăugat că se aşteaptă ca zeci de milioane de doze de vaccin să fie gata la începutul anului viitor.

Vezi si

Noi norme privind încălcarea regulilor de circulație în străinătate adoptate de Parlamentul European

Parlamentul European a convenit asupra mai multor măsuri de a preveni comportamentul periculos la volan …