Friday , April 26 2024

Preşedintele CSM sesizează Inspecţia Judiciară după înregistrările lui Vlad Cosma

Consiliul Superior al Magistraturii anunţă că preşedintele intituţiei, judecătoarea Simona Camelia Marcu (foto), va cere Inspecţiei Judiciare să facă verificări în urma înregistrărilor prezentate duminică seara de Antena 3.
simona marcu

“Ca urmare a informaţiilor lansate în spaţiul public la data de 11 februarie 2018, prin intermediul posturilor de televiziune Antena 3, în cadrul emisiunii “Sinteza zilei”, respectiv România TV, în cadru emisiunii „Ediţie de seară”, doamna judecător Simona Camelia Marcu, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, va solicita Inspecţiei Judiciare efectuarea de verificări în temeiul dispoziţiilor Legii nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii”, anunţă CSM.
Fostul deputat Vlad Cosma a prezentat înregistrări cu procurorii Mircea Negulescu şi Lucian Onea, de la DNA Ploieşti, care i-ar fi cerut să fabrice şi să planteze probe în dosarul în care era anchetat Sebastian Ghiţă. DNA susţine, într-un comunicat transmis luni dimineaţă, că înregistrările sunt prelucrate.
Inspecţia Judiciară a transmis deja că a demarat o anchetă pe această temă.

Vezi si

Guvernul a aprobat joi plata pensiilor înainte de Paşte 

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a anunţat că Guvernul a aprobat, în ședința de joi, …