Friday , March 29 2024

Presedintele CJ Arges, Constantin Nicolescu, cercetat în libertate

Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, acuzat de fapte de corupţie, va fi cercetat în libertate, după ce Curtea de Apel Piteşti a admis recursul apărătorilor săi la măsura arestării preventive, dispunând punerea de îndată în libertate cu obligarea de a nu părăsi ţara.

Magistraţii Curţii de Apel Piteşti au admis recursul avocaţilor lui Constantin Nicolescu şi au dispus luarea măsurii de a nu părăsi ţara timp de 30 de zile, măsura instanţei fiind definitivă, iar inculpatul urmând să fie pus de îndată în libertate.
În momentul citirii deciziei de către preşedintele completului de judecată, rudele şefului Consiliului Judeţean Argeş au aplaudat.
Curtea de Apel Piteşti a început, miercuri, la ora 12.00, judecarea recursului formulat la măsura arestării preventive în cazul lui Constantin Nicolescu, în absenţa acestuia şi în prezenţa a trei avocaţi de-ai săi, şedinţa încheindu-se după aproximativ trei ore.
În pledoaria rostită în faţa magistraţilor Curţii de Apel Piteşti, Cornel Bădoiu, avocatul lui Constantin Nicolescu, a susţinut că în cazul acuzaţiei potrivit căreia Nicolescu ar fi folosit fonduri europene pe nedrept nu există rapoartele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş şi că apărătorii preşedintelui CJ Argeş au depus documente în care sunt menţionate unităţile şcolare în cauză care au necesitat reparaţii în urma inundaţiilor din 2005.
“Am depus şi o adresă emisă de Prefectura Argeş din 2005 care dovedeşte că instituţiile de învăţământ în cauză au fost afectate de inundaţiile din iulie 2005. Cât priveşte fondurile europene, există două rapoarte din 8 iulie 2005 întocmite de Prefectură şi semnate unul de prefectul Ion Cârstoiu şi celălalt de preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu. Toţi primarii audiaţi la DNA au declarat că erau bucuroşi că s-au obţinut acele fonduri, iar inundaţiile şi intemperiile au existat”, a spus avocatul lui Nicolescu.
Bădoiu a mai susţinut că nu există elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită şi că inclusiv Cornel Penescu (n.r. – cel de la care Nicolescu ar fi luat mită, potrivit procurorilor anticorupţie) neagă acest lucru.
În ceea ce priveşte acuzaţia potrivit căreia preşedintele Consiliului Judeţean Constantin Nicolescu ar fi intervenit pe lângă primarul PSD Ion Popa al localităţii argeşene Stâlpeni pentru a nu da o amendă unui localnic care şi-a construit o platformă betonată de zece metri pătraţi avocatul Bădoiu a precizat că nici în acest caz nu există probe.
Avocatul Cornel Bădoiu a mai susţinut că actele întocmite până în 24 ianuarie de către Parchet sunt lovite de nulitate deoarece nu sunt evidenţiate într-un proces-verbal.
În replică, reprezentantul Serviciului teritorial Piteşti al DNA, Radu Sevastian, a solicitat respingerea recursului formulat de către avocaţii lui Nicolescu considerând că acesta este “neîntemeiat” şi a invocat pericolul social al faptelor comise de către inculpat, precum şi rezonanţa lor socială.
“Solicit respingerea recursului ca măsură de arestare preventivă. Consider că este neîntemeiat, consider că încheierea de şedinţă e bine motivată şi sunt îndeplinite condiţiile pentru arestarea preventivă. Pot să vă spun că s-a dispus extinderea cercetărilor asupra lui Constantin Nicolescu şi la alte fapte penale care arată caracterul continuu al actelor comise şi le vom preciza la momentul oportun”, a declarat procurorul DNA Piteşti Radu Sevastian.
La încheierea şedinţei, procurorul Radu Sevastian a mai precizat că rapoartele ISU Argeş există la dosar, dar cele patru unităţi de învăţământ din municipiile Curtea de Argeş şi Câmpulung Muscel şi din satul Gălăşeşti, comuna Budeasa, reparate cu fonduri europene nu se regăsesc în acea situaţie.
Tribunalul Argeş a dispus, în 27 ianuarie, arestarea preventivă pentru 29 de zile a preşedintelui CJ Argeş, Constantin Nicolescu, reţinut cu o zi înainte de procurorii anticorupţie, decizia pe care a luat-o, miercuri, Curtea de Apel în cazul recursului fiind definitivă.
După aflarea sentinţei Tribunalului Argeş, lui Nicolescu i s-a făcut rău, el fiind transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti, după care a fost transferat la Spitalul Floreasca din Bucureşti, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale pe cord deschis.
Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş este acuzat că a luat fonduri Phare de aproape 900.000 de euro pentru patru unităţi de învăţământ, în baza unor acte false potrivit cărora acestea ar fi fost afectate de inundaţiile din 2005 şi a atribuit contractul de reabilitare unei firme a familiei.
Nicolescu mai este acuzat şi că, în perioada 2006 – 2008, a primit mită de la patronul firmei Pic, Cornel Penescu, 66.588,15 lei şi produse, pentru a dispune achiziţionarea de către CJ Argeş a unor produse alimentare şi nealimentare de la această societate, fără a organiza pentru aceasta o licitaţie publică.
Procurorii anticorupţie îl mai acuză pe preşedintele CJ Argeş şi că, în cursul lunii iunie 2009, folosindu-se de funcţia sa, l-a instigat pe primarul comunei argeşene Stâlpeni “să nu îndeplinească anumite acte de serviciu”, respectiv să nu dea unei persoane o amendă de 10.000 de lei într-un caz privind o autorizaţie de construcţie.
Constantin Nicolescu are 65 de ani şi se află la conducerea CJ Argeş din anul 2004, după ce în perioada 2000-2004 a fost senator de Argeş. Este inginer şi doctor în economie, iar intrarea lui în politică a avut loc în 1995, când s-a înscris în PDSR, fiind prim-vicepreşedinte, iar ulterior preşedinte executiv al PSD Argeş. Din anul 2005 este preşedinte al PSD Argeş. (sursa: Mediafax)

Vezi si

O dronă militară ar fi căzut azi-noapte în Insula Mare a Brăilei

O operațiune de căutare a Armatei Române are loc într-o zonă din Insula Mare a …