Saturday , April 20 2024

Presa internationala si-a nuantat tonul dupa decizia Curtii Constitutionale

Decizia Curţii Constituţionale din România, care a validat luni votul Parlamentului privind suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, este relatată de numeroase agenţii şi publicaţii internaţionale, care continuă să urmărească evoluţia situaţiei de la Bucureşti.
Curtea Constituţională din România a validat luni votul Parlamentului privind suspendarea şefului statului, Traian Băsescu, şi l-a numit pe liderul majorităţii de centru-dreapta Crin Antonescu preşedinte interimar, deschizând calea către organizarea unui referendum la 29 iulie, scrie AFP, care a relatat pe larg despre situaţia din România, realizând inclusiv o cronologie a crizei politice de la Bucureşti, declanşată în urmă cu două luni.
Prezentând în detaliu întreaga situaţie din România, agenţia franceză aminteşte că judecătorii Curţii Constituţionale urmează să se pronunţe marţi în legătură cu revocarea avocatului poporului şi cu legea care schimbă condiţiile de validare a referendumului. Potrivit acestui text, şeful statului va putea fi demis cu majoritatea voturilor exprimate, în timp ce din 2010 legea cerea majoritatea celor înscrişi pe listele de vot.
Ştirea agenţiei este preluată de numeroase publicaţii franceze, între care Liberation, Le Parisien, Le Monde, L’Express, Le Nouvel Observateur, precum şi de posturi de televiziune ca France 24, Euronews sau TV5.
Prestigiosul cotidian Wall Street Journal relatează, de asemenea, despre situaţia din România, citându-l pe premierul Victor Ponta, care susţine că “această decizie demonstrează că au fost respectate toate regulile democratice şi constituţionale”.
La rândul său, agenţia Reuters se apleacă asupra îngrijorărilor pe care le ridică în Uniunea Europeană “lupta politică în care se află preşedintele Traian Băsescu”. UE este îngrijorată de regresul democraţiei în România, care a aderat la blocul comunitar în 2007, după aproximativ un an de la confruntările dintre Bruxelles şi Budapesta cu privire la independenţa justiţiei şi libertatea presei.
Aceste conflicte cu privire la standardele politice au fost o diversiune nedorită pentru liderii europeni care se luptă cu criza financiară. Aceştia se plâng că UE nu are instrumente adecvate pentru a împiedica statele să regreseze în privinţa democraţiei”, comentează Reuters.
Subiectul este abordat şi de Australian Associated Press (AAP), agenţia de presă naţională din Australia, care subliniază că judecătorii au deliberat timp de mai multe ore înainte de a lua o decizie cu privire la votul Parlamentului de săptămâna trecută.
Postul britanic BBC atrage atenţia asupra faptului că procesul de luare de decizii din România a fost stagnat din cauza conflictului dintre preşedinte şi premier, în timp ce Associated Press prezintă decizia Curţii Constituţionale, citându-l pe Victor Ponta, care îşi exprimă speranţa că românii vor vota împotriva preşedintelui Traian Băsescu.
Decizia Curţii Constituţionale este prezentată, de asemenea, de Bloomberg şi agenţia olandeză ANP. (realitatea.net)

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …