Thursday , April 25 2024

Premierul etiopian Abiy Ahmed Ali a primit premiul Nobel pentru Pace 2019

Premierul etiopian Abiy Ahmed Ali a câștigat vineri premiul Nobel pentru Pace 2019 pentru ”eforturile sale de a obține pacea și cooperarea internațională și în particular pentru inițiativa sa decisivă pentru a rezolva conflictul de la graniță cu vecina sa Eritrea”.

Etiopia și Eritrea, inamici vechi care au dus un război cu privire la graniță din 1998 până în 2000, au restabilit relațiile în iulie 2018 după ani de ostilitate.

”Când Abiy Ahmed a devenit prim-ministru în aprilie 2018, a spus clar că vrea să reia discuțiile de pace cu Eritrea. În apropiată cooperare cu Isaias Afwerki, președintele Eritreii, Abiy Ahmed a elaborat repede princiipiile acordului de pace pentru a pune capăt impasului dintre cele două țări”, arată Comitetul norvegian pentru Nobel în anunțul său, citat de HotNews.

Potrivit Comitetului, Abiy Ahmed a inițiat reforme importante care oferă cetățenilor speranța la o viață mai bună și la un viitor strălucit.

”A petrecut primele 100 de zile ca premier ridicând țara din stare de urgență, oferind amnistie pentru mii de prizonieri politici, suspendând cenzura media, legalizând grupurile de opoziție, concediind liderii militari și civili suspectați de corupție și a crescut influența femeilor în politica Etiopiei și viața comunitară. De asemenea, acesta a pledat pentru întărirea democrației prin organizarea de alegeri libere și corecte”, mai arată Comitetul.

Premiul, care valorează nouă milioane de coroane suedeze, sau aproximativ 900.000 de dolari, va fi prezentat la Oslo pe 10 decembrie.

Vezi si

Meteo: Ploi, vânt și izolat grindină în sud, centru și est, până vineri dimineață

Meteorologii anunţă ploi în sudul, centrul şi estul ţării, până vineri dimineaţă la ora 06.00. …