Tuesday , April 16 2024

Premierul Dacian Cioloș vrea o altă lege a salarizării

ciolos

Legea salarizării pentru bugetari prinde cu greu contur. Premierul Dacian Cioloş aşteaptă o nouă propunere din partea Ministerului Muncii, care de această dată să ţină cont de realităţile din buget.
„Nu am respins niciun proiect, pentru că nu e niciun proiect deocamdată. Sunt mai multe variante care au fost lucrate de doamna ministru și urmează să mai discutăm. Aștept ca doamna ministru să vină cu o propunere pe care chiar să o putem lua în considerare. Dânsa a lucrat pe mai multe variante, dar fără să se coordoneze cu Ministerul Finanțelor Publice. Am nevoie și de o coordonare cu Ministerul de Finanțe”, a declarat Dacian Cioloş, prim-ministrul României.
Guvernul a avut pe masă trei proiecte ale legii, elaborate fără implicarea Ministerului de Finanţe. Două au fost redactate pe vremea fostelor guverne Emil Boc si Victor Ponta, iar al treilea a fost propus de actualul Executiv.
Toate cele trei variante presupun o creştere în trepte a salariilor, pe o perioadă de 4, 5 sau chiar 6 ani. Legea aşteptată de 1,2 milioane de angajaţi la stat ar urma să intre în vigoare anul viitor.
 

Vezi si

Aproape 1.000 de cazuri de rujeolă în ultima săptămână în România și un deces

Institutul Naţional de Sănătate Publică a informat marţi că în perioada 1 ianuarie 2023 – …