Wednesday , April 24 2024

Premierul Ciucă a trimis Corpul de Control să verifice achiziția testelor de salivă

Premierul Nicolae Ciucă a cerut, luni, Corpului de Control să verifice aciziţia testelor de salivă făcută de Oficiul National pentru Achizitii Centralizate si Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

”Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a dispus Corpului de Control al Guvernului să demareze o acţiune de documentare privind achiziţiile de teste de salivă la Oficiul National pentru Achizitii Centralizate si Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă”, a transmis, luni, Guvernul.

Majoritatea unităţilor de învăţămât din ţară nu au avut, luni, teste disponibile pentru testarea elevilor și abia marți ar trebui să ajungă în școli, care apoi le vor repartiza. Autoritățile au pasat între ele vina.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat, duminică, primirea unei tranşe de două milioane de teste rapide antigen din salivă, din partea unei societăţi care avea ca termen de livrare data de 20 decembrie.

Secretarul de stat Raed Arafat a explicat că Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate (ONAC) a încheiat acorduri-cadru pentru teste din salivă care să fie distribuite în şcoli, iar IGSU încheie contractele subsecvente cu furnizorii.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a explicat şi sincopele în furnizarea testelor din salivă prin faptul că unii dintre furnizorii de teste au refuzat să semneze contractele subsecvente pentru livrarea testelor, în timp ce alţii cer preţuri de câteva ori mai mari decât cel mai mic preţ.

Joi, ministrul Educaţiei anunţa că inspectoratele din ţară au disponibile doar jumătate dintre testele necesare pentru această săptămână.

Testrarea ar trebui să se facă luni şi joi, însă autorităţile au anunţat că, în această săptămână, se va face în zilele de marţi şi vineri.

Vezi si

Iohannis, despre decizia candidaturilor separate PNL și PSD la București: Cert nu este un mare succes al coaliției

Președintele Klaus Iohannis, aflat în vizită în Coreea de Sud, a declarat că decizia coaliției …