Tuesday , May 11 2021

Premierul Cîțu: Vom transforma centre de vaccinare AstraZeneca în centre Pfizer

Premierul Florin Cîţu a anunţat, vineri, la Cluj, că în perioada următoare va creşte capacitatea de vaccinare anti-COVID-19 prin transformarea unor centre AstraZeneca în Pfizer şi prin amenajarea unor centre la operatorii economici, transmite Agerpres.

„Aş vrea să vă anunţ că începem să avem exact dozele pe care le tot anunţam, numărul de doze, acum trebuie să vină lumea să se înregistreze, să se vaccineze. Avem câteva modificări care vor apărea în zilele următoare (…). Vom creşte fluxul zilnic de la 72 la 96, ceea ce înseamnă creşterea vitezei de vaccinare. Vom transforma mai multe centre AstraZeneca în centre Pfizer, pentru a permite mai multor cetăţeni să se vaccineze. Şi vom permite companiilor, operatorilor economici, să aibă centre de vaccinare, unde vom furniza vaccin în funcţie de zonă”, a spus premierul.

El a adăugat că în perioada imediat următoare capacitatea de vaccinare va ajunge la 120.000 de doze zilnic.

„Am ajuns acum la o capacitate de 115.000 de doze pe zi, vom ajunge la 120.000 de doze pe zi. Avem dozele, ne-am ocupat să avem vaccin, avem centre de vaccinare, acum, românii, dacă vor – şi trebuie să revenim la normal – trebuie să se înscrie şi să se vaccineze. Este singura soluţie în acest moment de a ieşi din pandemie. Vrem în această vară să ne bucurăm de concediu, vrem să revenim la viaţa normală, trebuie să ne vaccinăm”, a mai spus Florin Cîţu.

 

 

Vezi si

Testare rapidă anti-COVID în farmacii, aprobată de Ministerul Sănătății

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a semnat luni ordinul privind testarea în farmacii cu teste antigenice …