Monday , April 29 2024

Premierul Ciolacu s-a întâlnit în SUA cu secretarul american al Apărării, Lloyd Austin

Premierul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit luni, în Statele Unite, secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, conform fotografiilor postate pe site-ul Guvernului României.

Cei doi oficiali au subliniat relația privilegiată dintre România și Statele Unite, evidențiată de un Parteneriat Strategic de peste două decenii și întărită de buna colaborare în toate domeniile de interes comun, cu accent pe contribuția la securitatea regională în zona Mării Negre. În acest context, Secretarul American al Apărării a lăudat eforturile făcute de țara noastră și a evidențiat capacitatea de leaderschip a României demonstrată prin înființarea Centrului de pregătire de la Fetești pentru piloții de F 16.

Au fost trecute în revistă, cu această ocazie, cele mai importante evoluții din punct de vedere al apărării atât în relațiile bilaterale, cât și în cadrul Alianței Nord-Atlantice, ca bază pentru aprofundarea și extinderea cooperării în acest sector, inclusiv cu rezultate economice care să aducă beneficii de securitate.

”Avem nevoie de o cooperare sporită în materie de securitate cu Statele Unite, dar și de un angajament economic puternic. O economie dezvoltată este esențială pentru o securitate națională puternică. Este importantă implicarea activă a companiilor americane în evaluarea și dezvoltarea capabilităților din industria națională, prin investiții comune în industria de apărare, inclusiv în ceea ce privește fabricarea de muniție, precum și transferuri tehnologice și specializarea forței de muncă autohtone”, a declarat șeful Executivului de la București.

Totodată, premierul Marcel Ciolacu a evidențiat interesul României pentru o coordonare completă din punct de vedere militar cu Statele Unite și a subliniat că, în perspectiva Summit-ului Alianței Nord-Atlantice care va avea loc anul viitor la Washington, România își va menține angajamentele de a aloca 2,5% din PIB pentru Apărare și va continua să pledeze pentru un profil sporit al Mării Negre pe agenda NATO.

La rândul său, Secretarul american al Apărării, Lloyd J. Austin, a evidențiat excelenta colaborare dintre Statele Unite și România, ca parteneri strategici și aliați, a remarcat rolul de lider al țării noastre în eforturile pentru stabilizarea situației regionale și a apreciat progresele semnificative ale României în domeniul apărării, de la modernizarea echipamentelor și infrastructurii militare până la consolidarea apărării cibernetice. De asemenea, ambii interlocutori au subliniat nevoia de a face eforturi comune pentru a asigura stabilitatea Republicii Moldova, mai ales în contextul atacurilor hibride venite dinspre Federația Rusă.

Anterior, premierul Ciolacu a depus o coroană la Cimitirul Eroilor Arlington din Washington. Tot luni, Marcel Ciolacu se va întâlni cu secretarul de stat Antony Blinken și cu secretarul pentru Energie Jennifer Granholm.

Marți, premierul are programată o întâlnire cu reprezentanții companiei Lockheed Martin, urmată de întrevederea cu conducerea Comitetului pentru forțe armate din Camera Reprezentanților, copreședinții Mike Rogers și Adam Smith.

De asemenea, Marcel Ciolacu are programate discuții cu co-președinții Comitetului pentru relații externe din Senatul SUA, senatorii Ben Cardion și James Risch.

Ziua de marți include și o întâlnire cu reprezentanții companiei Google, precum și cu conducerea United States Energy Association (USEA).

Miercuri, la New York, Marcel Ciolacu se va întâlni cu Ronald S. Lauder, președintele Consiliului Evreiesc Mondial, precum și cu Antonio Guterres, secretarul general al Națiunilor Unite.

De asemenea, premierul are programată o întâlnire cu Dennis Frances, președintele Adunării Generale ONU.

foto: gov.ro

 

Vezi si

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de Florii

Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, …