Saturday , July 20 2024

Premierul Canadei: Dovezile arată că avionul ucrainean a fost doborât de o rachetă antiaeriană trasă de iranieni

Prim-ministrul Canadei, Justin Trudeau, a declarat că dovezile din prezent indică faptul că avionul ucrainean, prăbușit miercuri la scurt timp după decolarea de la Teheran, a fost, în realitate, doborât de o rachetă antiaeriană trasă de iranieni, informează CBC News.

„Avem informații din mai multe surse, atât din partea aliaților noștri cât și de la propriile noastre servicii secrete. Dovezile indică faptul că avionul a fost doborât de o rachetă antiaeriană iraniană”, a declarat Justin Trudeau, într-o conferință de presă.

În catastrofa aeriană de la Teheran și-au pierdut viața 176 de persoane.

Avionul se îndrepta spre Kiev, însă cei mai mulți pasageri (138) aveau escală în Kiev, iar destinația finală era Canada.

„Această veste reprezintă, fără îndoială, un șoc în plus pentru familiile și așa îndurerate”, a spus Trudeau.

Justin Trudeau a precizat că avionul a fost doborât „probabil, din greșeală”, conform BBC.

Vezi si

Serviciile online ale Wizz Air au redevenit funcţionale. Clienţii pot rezerva bilete şi pot face check-in online

Serviciile online ale Wizz Air au redevenit funcţionale, iar clienţii pot rezerva acum bilete şi …