Monday , February 6 2023

Predică la Înălțarea Domnului Iisus Hristos

 “… Domnul, după ce a vorbit cu dânşii, S-a înălțat la cer şi a şezut la dreapta lui Dumnezeu…!” (Marcu 16, 19)

Hristos S-a Înălțat!

Frați creştini,
Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, după 40 de zile de la Inviere S-a suit la ceruri şi a şezut de-a dreapta Tatălui. Cu pu­terea dumnezeiască cu care a înviat şi a părăsit mormântul, S-a înălțat de pe pământ la cer, cu acelaşi trup cu care S-a răstignit şi a înviat. Mântuitorul împlinise opera divină pentru care venise în lume: ne-a adus învățătura mântuitoare, S-a dat ca pildă de împlinire prin întreaga viața Sa şi mai ales prin jertfirea de pe Crucea Golgotei. După ce a înviat se arătă ucenicilor Lui de mai multe ori, vorbindu-le de Impărăția lui Dumnezeu şi iată că după 40 de zile sosise timpul să se întoarcă iarăşi la Tatăl Său şi să primească cununa luptelor Sale şi cinstea biruinței Sale.inaltarea-domnului-2


Aceasta este taina pe care Hristos le-a explicat-o ucenicilor Săi în ajunul morții Sale, când le-a zis: “Ieşit-am de la Tatăl şi am venit în lume; acum iarăşi las lumea şi mă întorc la Tatăl!” Această slăvită taină o serbează Biserica Creştină Ortodoxă pretutindeni astăzi cu bucurie sfântă. Să ascultăm deci cu atenție şi să reținem învățăturile şi foloasele pentru mântuirea sufletelor noastre. In timpul celor 40 de zile, după ce a înviat din mormânt, Iisus i-a mângâiat neîncetat pe apostolii Săi prin arătările Sale publice şi particulare. S-a arătat de mai multe ori ca să-i convingă de Invierea şi Dum­nezeirea Sa. In a 40-a zi de la Inviere se arătă din nou şi, pentru ultima oară, îi mustră că au fost aşa de zăbavnici a crede în Invierea Sa, după mărturia celor ce L-au văzut înviat. Apoi le spuse că toate cele scrise despre El în lege, în psalmi şi în prooroci s-au împlinit întocmai şi că aşa trebuia să se întâmple, şi le mai aminteşte încă o dată că le va trimite putere de sus, pe Duhul Sfânt, Mângâietorul. După aceea ieşi împreună cu ei şi cu mulți alții care erau adunați, străbătură împreună străzile Ierusa­limului, conducându-i în Betania, la casa lui Lazăr, a Martei şi a Mariei, unde Prea Sfânta Fecioară Maria cu multe persoane credincioase aşteptau venirea Fiului Său. O mare bucurie a cuprins inimile tuturor atunci când s-au găsit cu toții. Mântuitorul Iisus Hristos le-a mulțumit apoi la toți pentru tot ce au făcut pentru El în timpul vieții Sale, în timpul pătimirii şi îngro­pării Sale. După ce i-a mângâiat dumnezeieşte, spunându-le că s-a apropiat clipa înălțării Sale la Tatăl şi despărțirea de ei, trupeşte, îi invită imediat să-L urmeze. Toți s-au îndreptat după Iisus şi au pornit împreună la drum spre muntele Măslinilor, acolo unde cu 40 de zile mai înainte asudase de sânge, se rugase cu cele mai fierbinți lacrimi şi căzuse în agonie de moarte; acolo, în grădina Ghet­simani, unde a venit Iuda trădătorul cu ostaşii şi L-a sărutat; acolo, unde I-au legat mâinile cu lanțuri şi ucenicii toți s-au risipit. In acest loc a găsit Iisus cu cale să-i adune iarăşi pe ucenicii Săi, în număr mult mai mare ca atunci, căci au fost mai bine de 500 şi mult popor. In fața acestei impunătoare adu­­nări, Iisus, privindu-i pentru cea din urmă oară, întinse mâinile Sale şi îi binecuvântă; apoi cu tru­pul acela care a suferit atâtea răni şi chinuri, Mântuitorul a început să Se înalțe spre cer şi pe când Se înălța a apărut deodată un nor luminos care Il înconjură, iar bolta cerească a început să răsune de cântările triumfale ale miilor de îngeri şi arhangheli, heruvimii şi serafimii, puterile cereşti care veni­seră să-L întâmpine pe Impăratul Slavei.
In jurul Dumnezeiescului Bi­rui­tor al morții au venit şi sufletele patriarhilor şi ale profeților, ale tuturor drepților din legea veche şi L-au întâmpinat toate aceste suflete cărora le era închis cerul până atunci: Adam, care şi-a ispăşit neascultarea printr-o îndelungată pocăință; Abel, victimă nevinovată ucis de un frate pizmaş şi barbar; Noe, al doilea părinte al neamului omenesc; Avraam, bătrânul patriarh de o credință aşa de mare; Isac, simbolizând nevinovata figură a lui Iisus Hristos; Iacov, tatăl celor 12 triburi; Iosif cel vândut de frații săi, după cum şi Iisus avea să fie vândut; Moise, marele prooroc; David, strămoşul lui Iisus după trup; Melchisedec, regele păcii, simbolul preoției legii celei noi; Iov, omul suferințelor răbdate fără cârtire şi toți drepții L-au însoțit pe Impăratul Slavei împodobind triumful Său, iar cerul care până acum fusese închis pentru păcatul lui Adam, acum s-a deschis ca să intre Iisus, al doilea Adam. Cerul izbucnea în strigăte de bucurie şi cântări şi aşa, în aceste cântări nemai­auzite de urechile omului, Iisus Se înălța mereu spre ceruri. Ucenicii şi tot poporul îngenuncheați şi cu ochii pironiți spre cer, spre Mântuitorul, Care se ducea la Tatăl, priveau toți cu ochii în lacrimi şi cu multă atenție la această privelişte minunată.
Pe când se uitau ei încremeniți de cele ce vedeau, deodată norul L-a învăluit pe Iisus, iar cântările se auzeau tot mai puțin, fiind la mare înălțime. Ucenicii însă, tot în sus priveau, acolo unde se dusese toată bucuria lor, toată dragostea şi toată nădejdea lor. Pe când priveau ei şi lacrimile se scurgeau pe fețele lor, deodată au văzut deasupra lor, în văzduh, doi îngeri îmbrăcați în haine albe, care le-au zis: “Bărbați galileeni, ce stați căutând spre cer?! Acest Iisus, Care S-a înălțat de la voi la cer, aşa va veni precum L-ați văzut pe El mergând!”, cu alte cuvinte va veni pe norii cerului cu toți sfinții îngeri, ca Judecător, la sfârşitul lumii ca să răsplătească fiecăruia după faptele lui; va veni adică, cu acelaşi trup cu care a suferit, cu rănile deschise, că de aceea spune Sfânta Scriptură că “… vor vedea pe Cel pe Care L-au străpuns”. Cei doi îngeri au fost sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil, care au fost slujitorii legii şi de acum parcă şi ei şi-au împlinit misiunea. El se înalță la cer ca om şi nu ca Dumnezeu, pentru că prin dumnezeirea Sa niciodată n-a părăsit cerul şi este pretutindeni. Sfinții Părinți spun că Domnul Hristos a stat câte o zi în fiecare cer, să ia cunoştință toate cetele îngerilor şi să fie primit cu cinste şi închinăciuni de fiecare, aşa cum se cade Impăratului Slavei. De aceea, abia după zece zile a ajuns Iisus cu trupul la Tatăl şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu. Astfel a fost plecarea Domnului nostru Iisus Hristos de pe pământul acesta pe care l-a zidit cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt şi pe care l-a udat cu Sângele Său cel scump. El S-a supus su­ferin­țelor şi ca un rob a pătimit toate, dar din rob a devenit Impărat şi Dumnezeu. Hristos şade acum la dreapta Tatălui Său, pe un scaun înfricoşat, pe care-l înconjoară arhanghelii cutre­murându-se, iar în mâna dreaptă ține sceptrul puterii, căci este Impărat şi Domn al cerului şi al pământului, după cum a spus: “Datu-Mi-s-a toată puterea în cer şi pe pământ!”.
Domnul Hristos S-a înălțat la cer să trimită ucenicilor Săi pe Duhul Sfânt. De aceea la zece zile după înălțare, în ziua cincizecimii, trimite făgăduința Tatălui ceresc peste ucenicii Săi, pe Duhul Sfânt – Mângâietorul, Duhul Adevărului şi Vistierul Bunătăților. Dar Domnul Hristos S-a înălțat la cer ca să ne pregătească şi nouă un loc. Insă ce trebuie să facem noi ca să merităm acest loc?! Inainte de toate nu trebuie să uităm niciodată prin ce a trecut înainte de a intra întru slavă Invă­țătorul nostru. El a meritat această slavă prin viața Sa cea atât de curată, generoasă şi răbdătoare, li­niştită, devotată, plină de umiliri şi de suferințe. Dacă vrem să ocupăm locul pe care ni l-a pregătit Mântuitorul, trebuie să-L imităm în purtarea Sa şi să luăm parte la amărăciunea paharului Său. Dacă vrem să ne suim cu El întru slavă, trebuie mai întâi să-L însoțim pe Golgota, să ne pironim cu El pe Cruce, să suferim nedreptățile, calomniile şi hulele vrăjmaşilor noştri fără cârtire, să suferim bolile, lipsurile şi orice prigonire ar veni peste noi din partea lumii şi a diavolului, să suferim până la sânge împotriva păcatului şi a uneltirilor satanei, să suferim Crucea, piroanele şi coroana de spini pe care le întâmpinăm la tot pasul în lumea aceasta plină de răutate, fățărnicie, mândrie şi minciună. Mândria nu ne înalță cu Iisus Hristos, Care a fost cel mai umilit dintre toți oamenii.
Lăcomia de avere şi toate ale lumii acesteia nu ne înalță cu Iisus, Care a fost cel mai sărac. Desfrânarea nu ne înalță cu Fiul Fecioarei, Care a fost cel mai curat. Nicio patimă, nicio boală sufletească nu ne poate înălța ca să putem intra cu Iisus în cer; dacă vrem să se înalțe şi sufletul nostru la Iisus trebuie neapărat să ne lepădăm de toate defectele noastre, că aşa zice El: “Cel ce voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie!”. Viața noastră pe pământ este o viață de luptă. Noi nu trebuie să încetăm a lupta şi a-l birui pe satana; nu trebuie să încetăm a renunța la desfătările lumeşti şi la tot păcatul, ci trebuie să răstignim trupul nostru, adică să pironim patimile şi poftele păcătoase încât să nu mai sufle niciuna. Locul pe care ni l-a pregătit Iisus Hristos este o împărăție cerească, sfântă şi curată şi mai presus de toate este veşnică – fără de sfârşit, de aceea trebuie s-o cucerim; este o coroană, pe care vrea să ne-o dea, dar aceasta nu va veni singură să se aşeze pe capul sufletelor reci, trândave şi nepăsătoare. Impărăția şi coroana sunt răsplata serviciilor şi a va­-lorii care trebuie câştigată prin osteneală şi statornicie; să muncim deci şi să ne rugăm, să ne spălăm prin pocăință cu lacrimile aduse din evlavie către Dumnezeu şi să avem dragoste către toți frații noştri. Suferințe sunt destule; fiecare-şi are Crucea sa, dar fericiți sunt cei ce suferă pentru dreptate. Bucurați-vă şi vă veseliți toți, căci uşa împărăției cereşti ne este deschisă prin Salvatorul nostru Care S-a înălțat la ceruri, Iisus Hristos. Bucurați-vă voi, bolnavilor, care vă aflați pe patul durerilor; gândiți-vă la suferințele lui Iisus şi îndurați cu răbdare, căci cerul vă este deschis! Bucurați-vă oropsi­ților, năpăstuiților şi îndurați cu răbdare, că fericire mare vă aşteaptă în ceruri; Iisus vă va despăgubi de toate suferințele voastre! Iar noi toți să înălțăm inimile noastre către Ierusalimul cel ceresc unde Iisus Hristos astăzi S-a înălțat şi acolo să avem toate speranțele noastre, să ne dez- lipim inimile de onorurile şi desfătările lumeşti, căci acestea sunt numai noroi şi fum şi să ne bucurăm în această zi a Inălțării, din toată inima noastră, că şi nouă ne este deschis cerul şi raiul prin Harul Domnului nostru Iisus Hristos, să intre şi sufletele noastre şi să se bucure acolo veşnic. Odată cu Inălțarea Domnului, noi creştinii, mai sărbătorim şi Ziua Eroilor.
Este o faptă înțeleaptă să ne aducem aminte de toți cei ce s-au jertfit pentru dreapta credință, pentru țară şi pentru neamul românesc. Noi pomenim eroii în această zi a Inălțării Domnului, pentru că avem credință sfântă şi credem în nemurirea sufletului, aşa cum au crezut toți adevărații creştini, moşii şi strămoşii noştri; chiar dacii şi romanii înainte de a se încreştina, credeau în nemurirea sufletului. Noi nu cinstim astăzi numai țărâna eroilor, ci opera lor care este țara şi sufletul lor nemuritor care este la Dumnezeu, e viu, şi credem că sărbătoarea aceasta ce se face în toată țara are răsunet şi în cer, unde sărbătoresc şi eroii şi ei se bucură de recunoştința noastră, dacă într-adevăr recunoaştem că prin jertfa lor ni s-au păstrat atâtea bunuri, prin jertfa lor avem bisericile în picioare şi ne-am păstrat credința până acum. Prin jertfa eroilor şi a martirilor noştri ne-am păstrat numele de creştini şi de români, căci aşa ziceau ei: “Pentru a fi un român adevărat, trebuie mai întâi să fii un creştin adevărat!” (…) Astăzi toți eroii cunoscuți şi necunoscuți ai neamului nostru românesc, de la începuturile lui şi până acum, vin în fața noastră şi ne întreabă dacă suntem noi vrednici sau nu de jertfele şi suferințele lor, apoi ne cheamă să le urmăm credința. Biserica, mamă Creştină Ortodoxă, se roagă pentru odihna eroilor, le binecuvântează amintirea, le cântă veşnică pomenire şi înalță rugăciuni către Dumnezeu, ca sufletul lor nemuritor să se odihnească în veşnică fericire. Nemurirea sufletului e cea mai veche credință a neamului nostru românesc, credința pe care au avut-o şi strămoşii noştri, dacii şi romanii; părinții noştri au ținut cu cea mai mare cinste şi sfințenie credința în nemurirea sufletului. Avem deci o frumoasă moştenire părintească de la care nu ne putem abate cu niciun chip, nici vii, nici morți. Sfânta sărbătoare de astăzi, a Inălțării Domnului Hristos, se mai poate numi şi sărbătoarea sufletelor nemuritoare.
Toți sfinții lui Dumnezeu: proorocii, martirii, apostolii au vorbit în lume despre existența sufletului, ne-au făcut atenți de valoarea lui şi ne-au pus în grijă mântuirea lui. (…) Sfântul Apostol Petru ne în­deam­nă să trăim pe pământ ca nişte străini şi călători, că aşa suntem. Să nu uităm că soarta sufletului pe pământ este soarta porumbelului sau a corbului care au fost sloboziți din corabia lui Noe. Corbul negru nu s-a mai întors în corabie, a rămas rătăcitor prin lumea hoiturilor din care s-a hrănit. Po­rumbelul însă s-a întors curat şi nevinovat, cu ramura de măslin în cioc în corabia stăpânului său. Soarta corbului sau a porumbelului o creem noi sufletului nostru liber şi nemuritor, după cum îngrijim de mântuirea lui, după cum acceptăm sau refuzăm misiunea, şoaptele chemării sau ale destinației Lui cereşti. Să avem milă de sufletul nostru, să îngrijim de haina împă­rătească a sufletului nostru, să nu ne apuce moarte cu haina pătată sau ruptă, şi astfel nu vom avea parte să intrăm la nunta Fiului de Impărat, în Biserica Lui cea cerească! Intoarce-te, suflete, la odihna ta, la Dumnezeu în cetatea păcii, în raiul fericirii veşnice, după care alergăm, luptăm şi suspinăm!
Obiceiuri de Înălțarea Domnului

Timp de patruzeci de zile după Învierea Sa, Domnul Hristos a rămas cu ucenicii Săi, învățându-i şi pregătindu-i să devină propovăduitori iscusiți ai Evangheliei. Apoi, S-a înălțat la cer, promițându-le că Îl va trimite pe Mângâietorul, Duhul Adevărului, Care S-a pogorât asupra ucenicilor la zece zile după plecarea Sa. Joi, în a şasea săptămână de la Sfintele Paşti, Biserica sărbătoreşte Înălțarea la cer a Domnului Hristos. Cum se întâmplă şi la alte sărbători mari, mulți obişnuiesc să țină trei zile de sărbătoare, începând cu ajunul, adică miercuri, zi de post, continuând cu vineri, altă zi de post. Sunt locuri în care aceste zile sunt numite, amuzant, “Bălțatele”, pentru că oamenii s-au obişnuit să muncească miercuri dimineață, începând sărbătoarea abia de după-amiază, iar vineri după prânz să lucreze. De aceea sunt “bălțate”, căci au şi părți de sărbătoare, şi părți de zile de lucru! De Bălțate nu e bine să munceşti, ai voie doar să culegi ierburi de leac. Prin Banat sau în țara Hațegului, în unele sate, se face nedeie în ziua de Înălțare. E o sărbătoare la care participă toți oamenii din sat, dar şi rudele lor plecate prin alte părți sau prietenii. E un prilej de a se întâlni şi de a se bucura împreună, sub binecuvântarea sărbătorii. Nu degeaba nedeii i se mai spune şi “rugă!”. După slujbă, are loc o procesiune pe câmp, prilej cu care se sfințesc recoltele. În unele locuri, se ocoleşte satul cu lanurile, apoi oamenii merg şi în pădurile din jur. Împodobirea cu flori şi spice verzi de grâu a bisericilor şi a caselor nu este doar un obicei frumos: mulți cred că astăzi se sfințesc holdele şi fânul. Ca de obicei, gospodinele sunt cele mai ocupate, deoarece trebuie să facă curățenie, să gătească şi, în ajun, să anine leuştean la porți şi ferestre, ca să apere gospodăria de strigoi. Strigoi acum, înainte de Înălțare? Păi aşa credeau oamenii, că, odată cu Domnul, se înalță la cer şi sufletele celor adormiți de la Săptămâna Luminată încoace şi mereu există pericolul ca unii să rătăcească drumul! De aceea, gospodinele pregătesc bucate pe care le dau de pomană pentru sufletele celor duşi, care, ştiu ele din bătrâni, au nevoie de merinde, să nu se întoarcă din cale şi să devină strigoi.
Paştile cailor
Nu numai oamenii se bucură acum, ci şi caii! Ei au fost pedepsiți de Maica Domnului, se spune, pentru lăcomie. Spun legendele că Maica Domnului, după ce L-a născut pe Domnul Hristos, neavând unde-L pune, L-a înfăşat şi L-a pus în ieslea lui Crăciun, lângă cai şi boi. Boii au mâncat cât au mâncat, apoi, săturându-se, s-au culcat şi au prins a rumega. Dar caii, lacomi, au mâncat nu numai fânul din iesle, ci şi pe cel sub care Maica Domnului îl ascunsese pe Domnul Iisus, ca să nu-l găsească Irod. Mâhnită, Maica Domnului le-a menit ca, într-un an, să nu se mai sature decât în ziua de Înălțare, şi atunci numai vreme de un ceas. Astfel că oamenii au numit ziua Paştile cailor, dar, pentru că o oră nu înseamnă mare lucru, “la Paştile Cailor” a ajuns să însemne, în viața de zi cu zi, “niciodată”…
 

Vezi si

A murit Răzvan Theodorescu, vicepreședintele Academiei Române

Vicepreședintele Academiei Române, Răzvan Theodorescu, a murit, luni, la vârsta de 83 de ani. “Sunt …

One comment

  1. basme de spus prostimii