Saturday , April 20 2024

Precedent: Victimele unui accident rutier au câştigat în instanţă procesul cu Compania Naţională de Drumuri

masina avariata copac

Victimele unui accident rutier, produs în urmă cu trei ani pe drumul european E 584, când un copac pe jumătate putred s-a prăbuşit peste autoturismul în care se aflau, provocându-le răni grave, au câştigat în instanţă procesul cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Direcţia Regională Constanţa.
Familia din Brăila, tată, fiu şi bunică, a reuşit să câştige procesul şi să obţină daune morale de 15.000 de lei, contravaloarea autoturismului distrus, precum şi contravaloarea serviciilor medicale, ceea ce reprezintă un precedent judiciar, scrie Agerpres.
Avocatul victimelor, Lidia Nicol Dumitrescu, a convins instanţa că accidentul s-a produs din cauza unui copac pe jumătate putred care s-a prăbuşit peste autoturismul în care se aflau brăilenii. Administratorul drumului naţional pe care s-a produs accidentul, respectiv CNADNR, a fost găsit răspunzător pentru trauma emoţională şi suferinţele fizice cauzate de accident.
Tribunalul Brăila a admis recursul civil formulat de membrii familiei Stoica, accidentaţi în septembrie 2010, şi au dispus obligarea pârâtei CNADNR la plata sumei de 7.484 lei, contravaloarea autoturismului avariat, peste 3.000 de lei contravaloarea serviciilor medicale acordate şi câte 5.000 de lei daune morale către victimele accidentului rutier.
La data de 2 septembrie 2010, Gheorghe Stoica se deplasa pe E 584, la volanul autoturismului personal, circulând dinspre Brăila către oraşul Însurăţei, iar în apropiere de Popasul Dropia autoturismul a intrat în coliziune cu un arţar de pe marginea drumului, care s-a rupt şi a căzut peste partea din faţă a autoturismului, accidentându-i pe cei trei ocupanţi ai maşinii.
Potrivit fotografiilor efectuate de poliţişti la locul accidentului, trunchiul capacului prezenta o zonă putredă la interior, motiv pentru care cele trei victime ale accidentului au considerat că răspunderea revine CNADR, în calitate de administrator al drumului naţional, pentru că ar fi trebuit să verifice starea copacului.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …