Thursday , March 28 2024

Ponta: Voi propune pe 15 decembrie Parlamentului noul guvern

ponta

Premierul Victor Ponta a anunţat că, lunea viitoare, 15 decembrie, va propune Parlamentului noua structură a Guvernului. Înainte de a merge în faţa deputaţilor şi senatorilor cu Guvernul Ponta 4, premierul va prezenta noua formulă a Executivului în Comitetul Exectutiv Naţional al PSD şi într-o şedinţă a grupurilor parlamentare, în vederea finalizării listei noului cabinet.
“Am discutat cu colegii din PSD şi i-am informat despre discuţiile cu partenerii de guvernare, UNPR, PC şi PLR, privind restructurarea guvernului, discuţiile vor fi finalizate zilele următoare, iar luni, pe 15, voi propune Parlamentului noua structură a Guvernului”, a anunţat Victor Ponta, după şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD.
Ponta a precizat că, înainte de a merge în Paralment, va prezenta lista cu noii miniştri în şedinţa Comitetul Executiv Naţional al partidulului, dar şi grupurilor parlamentare, pentru a obţine un vot în acest sens.
“Luni voi cere Paralmentului votul pentru noua structură a Guvernului”, a adăugat Ponta.
 

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …