Tuesday , April 16 2024

Ponta: Sunt şanse de 51% ca Oprescu sau Tăriceanu să fie preşedinţi, Isărescu vrea alt mandat la BNR

oprescu-tariceanu

Şansele ca România să aibă, prin Sorin Oprescu sau Călin Popescu Tăriceanu, un preşedinte de genul celui dorit anterior de USL, un arbitru nepartizan, sunt de 51%, iar lista de candidaţi este tot mai scurtă, deoarece Mugur Isărescu îşi doreşte cu siguranţă un nou mandat la BNR, afirmă liderul PSD, Victor Ponta.
El a adăugat, la Antena 3, că este convins că membrii PSD îl pot vota la alegerile prezidenţiale pe Tăriceanu, fost membru PNL.
Liderul PSD a mai afirmat că nu îşi doreşte ca PNL să obţină mai puţin de 20% la alegerile europarlamentare, deoarece, în caz contrar, vor urca “partidele lui Băsescu”.
Ponta a apreciat totodată că liderul PNL, Crin Antonescu, probabil influenţat şi de Traian Băsescu, a greşit crezând că, la alegeri, lupta va fi una ideologică şi nu împotriva regimului Băsescu, dar că certitudinea că, în noiembrie, alegerile nu vor fi câştigate de către o persoană susţinută de Băsescu poate fi dată de refacerea USL.

Vezi si

Aproape 1.000 de cazuri de rujeolă în ultima săptămână în România și un deces

Institutul Naţional de Sănătate Publică a informat marţi că în perioada 1 ianuarie 2023 – …