Saturday , April 20 2024

Ponta renunta la demersul de suspendare a presedintelui

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, duminică, înainte de începerea Conferinţei Naţionale a Femeilor social-democrate, că PSD a renunţat la iniţierea suspendării preşedintelui Băsescu pentru că a obţinut ce a dorit în cazul Legii pensiilor.
Ponta a spus că, dacă preşedintele Traian Băsescu ar fi promulgat “legea fraudată” a pensiilor, PSD ar fi iniţiat procedura de suspendare.
“N-a prmulgat-o de frică, de nefrică, din calcule, e mai puţin important. Pentru noi rezultatul este important, acela că legea aceasta ar fi afectat milioane de pensionari şi i-ar fi convins pe toţi că în Parlament poţi să furi orice lege pentru că se promulgă de Traian Băsescu”, a afirmat el.
Ponta a spus că, în aceste condiţii, PSD a renunţat la iniţierea procedurii de suspendare, dar că nu va ezita să recurgă la acest demers dacă preşedintele îşi încalcă obligaţiile constituţionale.
“Dacă domnul Băsescu îşi încalcă obligaţiile constituţionale, nu avem niciun fel de reţinere să iniţiem această procedură, dar nu umblăm cu procedura de suspendare aşa în fiecare zi. E o chestie foarte serioasă şi se iniţiază numai atunci când este ceva foarte serios”, a declarat el.
Preşedintele PSD a mai menţionat că social-democraţii vor decide luni, în Biroul Permanent Naţional, dacă vor participa la consultările de la Cotroceni.
“Şi legea pensiilor şi legea educaţiei pot fi rezolvate în Parlament, dar numai dacă acest Parlament funcţionează după regulile democraţiei şi după regulile bunului-simţ. Cu doamna Anastase în frunte, este evident pentru toată lumea că nu se poate aşa ceva”, a spus Ponta.
PSD ameninţa cu declanşarea procedurilor de suspendare a şefului statului în cazul în care acesta ar fi promulgat Legea pensiilor, despre care social-democraţii susţin că a fost adoptată de Camera Deputaţilor în mod fraudulos în şedinţa de plen condusă de Roberta Anastase.
Preşedintele Traian Băsescu a retrimis Parlamentului Legea sistemului unitar de pensii publice, solicitând stabilirea vârstei standard de pensionare la 63 de ani pentru femei.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …