Ponta povesteste cum “l-a facut” Basescu la prima lor intalnire

reportersite
24 septembrie 2010, 21:00

N La două zile după ce şi-a lansat blogul, un loc pentru „descărcat nervii”, după cum el însuşi spune, Victor Ponta le-a dezvăluit cititorilor săi cum l-a cunoscut pe Traian Băsescu. O poveste despre manipulare şi lacrimi de ciudă.

„Era în 2002, prin iarnă, când Băse, în stilul caracteristic, ţipa că vrea să muncească dar nu-l lăsa corupţii de consilieri. Adrian Năstase a mutat şi el pe tabla de şah cu “nebunul”, respectiv cu mine – tânar şi dornic de afirmare şef la Departamentul de Control al Guvernului! Am făcut o lună jumătate de muncă pe brânci în cotloanele Primariei şi am pus toată mizeria de acolo în faimosul Raport care a produs probabil scandalul anului (se pare că am ceva talent la chestia asta!). Rezultatul era previzibil, furau toţi pe rupte, Băsescu cu o ceată de consilieri (inclusiv PSDişti, normal) doar că acum erau în sfârşit probe, făcute chiar ca la Procuratura! Ţipete, negări, o circotecă şi, atenţie, invitaţie la dezbatere la TVR, prime time, Băse şi cu mine!

Ne-am întâlnit în camera cu machiajul şi l-am salutat cu politeţe dar cu mare reţinere, nu îl mai vazusem niciodata live! A venit la mine de parcă eram vechi prieteni, m-a luat direct cu bancuri, a hăhăit în stilul caracteristic şi m-a bătut de câteva ori pe spate! În câteva minute mi-a făcut confidenţe, ce tare îi plac băietii tineri şi serioşi aşa ca mine, că îmi vede un viiitor luminos, bla bla ! Finalul a fost apoteotic – “băi, Victore, păcat că eşti însurat, că am două fete, hahahaha!” .

Recunosc că am căzut pe spate, am devenit numai zâmbet şi îmi amintesc că pe drumul spre studioul emisiunii mă gândeam ce om mişto, deschis, draguţ, nu rece (arogant o să zica carcotaşii) şi pedant ca seful meu de atunci, cu care aveam o rela’ie strict profesională, excelentă dar în niciun caz de glume şi bancuri! Mai aveam puţin şi eram gata să mă înscriu în fan clubul Basescu şi deja mă mustra conştiinţa că am scris de toate matrapazlacurile lui de la Primărie – un om aşa simpatic nu avea cum să facă toate relele scrise de mine acolo, probabil că am fost prea aspru! Am ajuns în studio, ne-am cablat şi emisiunea a început cu mine zâmbind fascinat spre Băse care se dădea ocupat cu niste dosare.

Moderator – cred ca nu mă înşel – era Rodica Culcer (cea foarte asuprita în mandatul lui Năstase, vezi Doamne!). Normal ne-a prezentat şi mi-a dat mie cuvântul ca să prezint acuzele şi apoi Domnul Primar General să se explice! Dar cum era ca eu, un puşti, să vorbesc înaintea proaspătului şi superamabilului meu prieten, fără să par că sunt nepoliticos? Aşa că, utilizând cel mai suav şi admirativ zambetdin dotare, am eschivat imediat şi am spus că e normal ca primul să vorbeasca el! A acceptat cu o faţă sumbră iar eu m-am relaxat în scaun aşteptand sa primesc aceleaşi cuvinte dulci.

Cum a început Băse? Direct – “Această sluga a lui Năstase, acest tânăr ticalos a venit aici să vă spună numai minciuni şi să-i apere pe corupţii pesedeului!” . Cum, cine, de cine zice? Mai aveam puţin şi mă uitam să văd despre cine vorbeşte, nu-mi venea să cred că zice de mine! Am avut câteva minute de derută totală, mai aveam puţin si ma ridicam umil să-i amintesc că sunt ăla pe care zicea mai devreme (hahaind, e drept) că-l vrea de ginere! Mi-am revenit până la urmă şi mi-am intrat în haina de procuror prezentând toate faptele şi probele! Răspunsul lui – simplu, mint, m-a pus Năstase să îl atac!

Când s-a terminat emisiunea trecusem deja de la nedumerire la indignare şi îmi venea să-i sar în gat (am crescut şi eu la Gara de Nord, ce naiba, nu la pension). M-a pasat rapid “hai mă, aşa e la politică”! Oricum am rămas cu impresia că e un mare escroc şi îmi venea să plang de ciudă că mă manipulase aşa uşor! Oricum am învăţat o lecţie pe care nu am uitat-o niciodată – cine mai are încredere în Băse îşi merită soarta!”. (ImpactNews)