Friday , April 19 2024

Ponta il propune pe Ioan Rus ministru al Transporturilor

ioan-rus

IOAN RUS îl va înlocui pe Dan Şova la Ministerul Transporturilor. Victor Ponta a anunţat, marţi seara, că îl va propune pe Ioan Rus pentru postul de ministru al Transporturilor, după ce Dan Şova a demisionat din funcţie.
Dan Şova a demisionat, marţi, din funcţia de ministru al Transporturilor, la patru luni de la numire. Şova a declarat că a renunţat la fotoliul de ministru pentru a se dedica campaniei pentru alegerile prezidenţiale.
“Vreau să anunţ în mod oficial, pentru că au fost o serie de discuţii în ultimele zile, vreau să vă anunţ intenţia de a mă retrage din fruntea Ministerului Transporturilor şi din Guvernul României, pentru a mă afla în prima linie a bătăliei electorale pentru preşedinţia României”, a spus Dan Şova, într-o conferinţă de presă.
Numele lui Ioan Rus a fost vehiculat drept înclouitor al lui Dan Şova la Ministerul Transporturilor clujeanul Ioan Rus. Informaţia a fost confirmată de liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu.
Liderul grupului PSD din Senat, Ilie Sârbu, a precizat că se discută despre înlocuirea lui Dan Şova cu Ioan Rus la Ministerul Transporturilor şi probabil asta se va întâmpla. ‘Pot să spun că se discută lucrul acesta şi probabil aşa va fi’, a spus Sârbu, la Palatul Parlamentului.
Ioan Rus a mai fost ministru în primul Guvern Ponta, dar şi-a dat demisia după începerea suspendării preşedintelui Traian Băsescu, din cauza problemelor legate de listele electorale. Rus este şi un apropiat al lui Victor Ponta, ajutându-l pe Ponta să câştige şefia PSD la Congresul din 2010 în faţa lui Mircea Geoană.
 

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …