Friday , May 3 2024

Ponta: E inadmisibil ca Poşta să se răzbune pe pensionari! Poate începem plata pensiilor doar prin card

ponta

Problemele angajaţilor de la Poşta Română sunt de înţeles, dar este inadmisibil ca aceştia să se răzbune pe pensionari, mai ales că societatea mai trăieşte doar pentru că Guvernul plăteşte pensiile prin intermediul poştei, afirmă premierul Ponta, avertizând că pensiile pot fi plătite şi prin card.
Peste 1.500 de poştaşi din 21 de oficii din Bucureşti au întrerupt lucrul, luni şi marţi, nemulţumiţi că managementul Poştei Române vrea să impună un număr de zile neplătite şi să reducă programul de lucru pentru toţi salariaţii.
Liderul sindical Matei Brătianu a declarat că Poşta Română ar putea să disponibilizeze în acest an un număr de 4.000 de salariaţi, din totalul de 32.000, ca urmare a scăderii volumului de prestaţii poştale, numărul fiind estimativ şi calculat în baza normativului de activitate din 2011.
El a adăugat că, din infomaţiile prezentate de conducerea Poştei Române, societatea nu poate achita salarii compensatorii, întrucât pe baza veniturilor estimate pentru acest an compania poate plăti salariile celor 32.000 de angajaţi până la 30 septembrie.
Aproximativ 3,7 milioane de pensionari primesc pensia prin Poştă, care este cel mai mare operator de profil şi dispune de o reţea teritorială de aproximativ 7.100 de oficii.
Acţionarii operatorului sunt Ministerul Comunicaţiilor, cu o participaţie de 75%, şi Fondul Proprietatea, care deţine 25% din capital.
În 2011, cifra de afaceri a CNPR a scăzut cu 8,7%, la 1,26 miliarde de lei, în timp ce pierderile au urcat cu 50%, la 182,9 milioane de lei, compania având 32.124 angajaţi, conform datelor transmise Ministerului Finanţelor Publice.
Autorităţile vor să privatizeze în acest an operatorul naţional poştal, pentru care aşteaptă oferte până la 28 mai.

Vezi si

Vreme în general frumoasă în ultima lună de primăvară 

Administrația Națională de Meteorologie anunță că va fi vreme frumoasă în România în ultima lună …