Thursday , March 28 2024

Ponta, catre PSD: Ramaneti in relatii bune cu liberalii, dupa 25 mai vom fi din nou impreuna

ponta

Presedintele PSD, Victor Ponta, le-a spus, luni, membrilor conducerii PSD, reuniti in sedinta BPN, sa ramana in relatii bune cu liberalii pentru ca dupa 25 mai, respectiv dupa alegerile europarlamentare, vor fi din nou impreuna.
“Va rog pe toti sa transmiteti in teritoriu ca avem nevoie de toate fortele si de toti aliatii, inclusiv o sa va rog pe cat posibil – pe la Iasi e mai greu – dar in rest cred ca se poate sa ramanem in relatii bune cu liberalii, pentru ca dupa 25 mai eu cred ca vom fi nou impreuna”, a spus Ponta, in debutul sedintei BPN al PSD, la care presa a avut acces.
El a mai spus ca adversarii PSD sunt Traian Basescu si Elena Udrea.
“Domnul Basescu, doamna Udrea si-au revenit un pic, au prins curaj, iarasi cred ca a uitat lumea cine a taiat pensiile si salariile, cine i-a furat atatia ani. Ei sunt adversarii nostri, au inca un regim si un sistem puternic cu propaganda, cu oameni cu bani care vor sa-i ajute sa ramana la putere. Noi cu ei ne luptam”, a spus Ponta.
El a spus ca “batalia principala” va dura pana pe 16 noiembrie, data celui de-al doilea tur de scrutin al prezidentialelor.
Ponta, despre PNL: Un partid putin special, ne deranjeaza o atitudine avuta in ultimul timp
Ponta si-a exprimat speranta ca pana atunci noile planuri si noul optimism afisat de Basescu si de Udrea sa se dovedeasca fara suport si “oamenii sa nu uite cine i-a adus in situatia actuala”.
“In rest, vor face galagie mare, vor folosi armele lor obisnuite, insa eu cred ca putem sa-i batem si pe 25 mai si pe 2 si 16 noiembrie si putem sa mergem mai departe cu toate planurile noastre”, a spus Ponta.

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …