Friday , April 19 2024

Ponta: Câştigătorul licitaţiei pentru Oltchim să vină în maximum 10 zile cu banii, altfel e infracţiune

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, presei, la Târgu Mureş, că aşteaptă ca persoana care a câştigat licitaţia pentru preluarea pachetului majoritar al combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea să se prezinte în maxim zece zile cu banii, adăugând că, în caz contrar, este vorba de o infracţiune.
Premierul Victor Ponta a declarat că privatizarea combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea implică mii de oameni care lucrează acolo şi o societate comercială “extrem de importantă pentru români”.
El a adăugat că aşteaptă ca persoana care a câştigat licitaţia pentru preluarea pachetului majoritar al combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea să se prezinte în maxim zece zile cu banii, pentru că, dacă nu o face, va suporta rigorile legii.
“Cel care a câştigat licitaţia să se prezinte în maxim zece zile cu banii pentru acţiuni. Este vorba despre 200 de milioane (de lei – n.r.) şi după aceea este vorba despre celelalte datorii şi despre investiţii. Eu vreau să atrag atenţia că oricine a venit, a participat la licitaţie şi nu are aceşti bani suportă rigorile legii şi mai ales pune în pericol locurile de muncă pentru mii de oameni. Noi am ţinut până acum Oltchimul, deşi aţi văzut ce s-a întâmplat în guvernarea trecută, iar pentru noi important este cum salvăm locurile de muncă şi cum facem ca Oltchim să funcţioneze în continuare. Nu e o chestie de joacă, şi nici nu e o chestie de campanie electorală. E vorba de mii de oameni acolo şi de o societate comercială extrem de importantă pentru români”, a spus Ponta.
Întrebat dacă, în opinia sa, câştigătorul licitaţiei, Dan Diaconescu, nu dispune de banii respectivi, premierul a răspuns că nu are dreptul să se pronunţe “pe nimic de acest gen”, adăugând că, dacă acesta se achită de obligaţiile pe care şi le-a asumat o dată cu depunerea ofertei, “va fi felicitat”.
“Să aducă banii şi să salveze locurile de muncă ale oamenilor şi îl vom felicita cu toţii. Dacă cumva n-o face, va răspunde conform legii. E infracţiune. Este infracţiune să participi la o licitaţie, repet, e vorba de mii de oameni acolo, e vorba de rigorile legii”, a declarat premierul.
Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT), după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.
La licitaţia pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni şi creanţele Electrica şi AVAS asupra Oltchim au depus oferte Dan Diaconescu, Aisa Invest şi Chimcomplex, firme deţinute de omul de afaceri Ştefan Vuza, şi PCC, firmă înregistrată în Germania.
OPSPI a organizat o licitaţie pentru vânzarea pachetului de acţiuni deţinut de Ministerul Economiei la Oltchim, de 54,8% din capital, şi a creanţelor deţinute asupra companiei de AVAS şi Electrica, însumând circa 400 milioane euro.
Diaconescu a depus ofertă doar pentru pachetul de acţiuni deţinut de stat. Chimcomplex a oferit 18,8 milioane lei şi 202 milioane de lei iar pentru creanţa Electrica. Prin firma Aisa Invest, Vuza a oferit 30 de milioane de lei pentru acţiuni. Compania PCC a oferit în total 13,4 milioane lei (2,9 milioane euro) pentru acţiuni şi creanţele Electrica şi AVAS.
Creanţele AVAS şi Electrica nu au fost adjudecate.
“Am oferit 45 milioane euro fără nicio condiţie şi vrem să convingem autorităţile ca aceşti bani să meargă, desigur sub formă de împrumut, către fondul de salarii şi pentru capitalul de lucru”, a spus Diaconescu.
El a adăugat că sâmbătă va prezenta detalii din ofertă într-o conferinţă de presă.
Şeful OPSPI, Remus Vulpescu a declarat că se bazează pe “veridicitatea” ofertei pentru achiziţia acţiunilor Oltchim.
“Ofertantul Diaconescu Cristian Dan este declarat adjudecatar al acţiunilor deţinute de Ministerul Economiei, prin OPSPI, la Oltchim. Ne bazăm pe veridicitatea ofertei dumneavoastră. Să fie într-un ceas bun”, a afirmat Vulpescu.
Contractul dintre OPSPI şi Diaconescu va fi semnat luni, la ora 10;00.
Guvernul a decis în luna august schimbarea strategiei de privatizare a Oltchim, prin vânzarea în procedură colectivă a pachetului de acţiuni deţinut de stat, respectiv 54,8% din capitalul social, şi a creanţelor AVAS şi Electrica SA, reprezentând 1,8 miliarde lei sau 56% din datoriile companiei.
Anterior, privatizarea era prevăzută după majorarea capitalului social al Oltchim cu până la 2,059 miliarde lei, la 2,093 miliarde lei, prin conversia în acţiuni a creanţei AVAS, în valoare de 1,12 miliarde lei, şi prin emiterea de acţiuni noi, care vor fi oferite spre subscriere acţionarilor minoritari.
Oltchim are în prezent un capital social de 34,3 milioane de lei.

Vezi si

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Vremea se încălzește

Agenția Națională de Meteorologie a publicat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 22 aprilie …