Ponta anunta că PRO România va vota, dar nu va semna moțiunea de cenzură pentru că nu vrea să-și asume textul PNL și USR

reportersite
09 iunie 2019, 18:24

Victor Ponta a transmis că parlamentarii afiliați grupului PRO România vor vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, dar nu o vor și semna pentru că nu vor să-și asume ceea ce vor scrie PNL și USR în documentul moțiunii:

„Vom vota, toţi parlamentarii PRO România, la vedere, ca să nu fie discuţii, moţiunea de cenzură în această sesiune, dar nu semnăm niciun fel de text al PNL, al USR, al altui partid, treaba lor ce vor să scrie în moţiune. Noi avem motivele noastre pentru care dorim şi votăm schimbarea Guvernului. Nu avem numărul necesar de semnături ca să facem şi noi o moţiune, am fi vrut să facem noi moţiunea, dar, probabil, că ceilalţi ziceau: ‘nu domne’, că nu o votăm pe cea a PRO România’. Deci lucrurile să fie foarte clare – 23 de deputaţi şi un senator PRO România vor vota moţiunea de cenzură”, a spus Victor Ponta, la finalul şedinţei Delegaţiei Permanente a PRO România, citat de Agerpres.