Saturday , April 20 2024

Ponta a trimis o scrisoare către CCR: "Aţi cerut lucruri diferite"

Premierul Victor Ponta a trimis luni seara o scrisoare către CCR în care subliniază contradicţia dintre cele două adrese trimise către Guvern, la interval de câteva zile, informează România TV. Şeful Executivului susţine că, “la aceasta oră,  instituţiile cu atribuţiile în domeniu aduc la îndeplinire cu respectarea deciziilor Hotărârii BEC nr.34/2012, sarcinile prevăzute în Memorandumul adoptat în sedinţa de Guvern din 7 august, astfel încât, la 31 august, Guvernul să comunice CCR numarul solicitat al persoanelor ce trebuiau înscrise în listele electorale permanente la data de 29 iulie”.
Victor Ponta i-a scris preşedintelui CCR, Augustin Zegrean, în care îi spune că, prin adresa nr.5305 trimisă la data de 3 august 2012, Curtea a solicitat Guvernului “să dispună măsurile necesare pentru actualizarea listelor electorale permanente la data de 29 iulie 2012 şi să transmită Curţii Constitutionale numărul  persoanelor înscrise în listele electorale permanente”.
Ulterior, precizează Ponta, CCR a revenit cu adresa nr.5306, din 6 august 2012, motivată de “interpretările diferite apărute în mass-media”, în acre se susţine că  “prin adresa nr.5305 din 3 august 2012, Plenul Curtii Constitutionale a solicitat  Guvernului listele electorale permanente , actualizate conform dispozitiilor art.17  alin. (2) din Legea nr.3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului,  liste in baza cărora s-a desfasurat referendumul din 29 iulie 2012 “.
“Simpla lecturare a celor două adrese relevă faptul că cele două texte conţin solicitări diferite”, îi scrie Ponta lui Zegrean.
Ponta precizează că, în urma primei adrese, Executivul “trebuie să dispună măsuri pentru actualizarea listelor electorale permanente” şi să transmită CCR “numărul persoanelor ce trebuiau înscrise în acestea la data de 29 iulie 2012, pentru a se putea stabili de către CCR dacă “referendumul naţional pentru demiterea Preşedintelui  României din 29 iulie 2012 este valabil in conformitate cu dispozitiile art.17 alin. (2) din Legea nr.3/2000 privind organizarea si desfăşurarea referendumului” .
“În cea de-a doua adresa, nr.5306, textul prin care sustineti ca aduceti clarificari se refera la liste in baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie 2012. Or, listele în baza carora s-a desfasurat referendumul din 29 iulie 2012, în conformitate cu dispozitiile legale, sunt depuse centralizat la Biroul Electoral Central, care ulterior le transmite Autoritatii Electorale Permanente, in vederea depistarii eventualelor voturi multiple”, mai scrie Ponta.
“În acest caz, precizarea din adresa nr.5306 este menita sa creeze o confuzie  din cauza faptului ca obiectul solicitarii dumneavoastra, adica listele electorale penmanente, nu se afla in posesia Guvernului sau a unei institutii din subordinea sa”, adaugă Ponta.
Ponta precizează că Executivul a aprobat, la data de 7 august 2012, un Memorandum privind masurile necesare pentru actualizarea listelor  electorale permanente la data de 29 iulie 20 12 si transmiterea catre Curtea Constitutionala a numărului persoanelor inscrise in listele electorale permanente.
“La aceasta data, institutiile cu atributii in domeniu aduc la indeplinire (…) sarcinile prevazute în memorandum, astfel incat, la data 31 august 2012, Guvenul sa va comunice numarul solicitat de dumneavoastra al persoanelor ce trebuiau inscrise în listele electorale permanente la data de 29 iulie 2012”, conchide Ponta.
Membrii Curţii Constituţionale au fost convocaţi în şedinţă de către preşedintele Augustin Zegrean pentru marţi, de la ora 10.00, pentru a soluţiona disputa legată de erata pe care CCR a trimis-o Monitorului Oficial în legătură cu validarea rezultatelor referendumului.
Procurorii au ridicat, luni, mai multe documente de la Autoritatea Electorală Permanentă, de la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, de la Biroul Electoral Central, de la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, de la Direcţia Generală de Paşapoarte şi de la Curtea Constituţională. Cu ajutorul documentelor ridicate, procurorii vor să vadă care este numărul exact al persoanelor care aveau drept de vot la referendumul din 29 iulie.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …