Saturday , April 20 2024

Poliţistului îi este interzis să declare sau să participe la greve, potrivit legii

Inspectoratul General al Poliţiei Române afirmă că serviciul poliţienesc are caracter permanent şi obligatoriu, poliţistului îi este interzis să declare sau să participe la greve, iar nemulţumirile şi le pot exprima în timpul liber, conform prevederilor legale.
“Conducerea Poliţiei Române, atât la nivel central, cât şi la nivel local se află într-un permanent dialog cu organizaţiile sindicale reprezentative. Activitatea poliţistului este strict reglementată de către prevederile Legii 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, ale Legii 360/2002 privind Statutul poliţistului şi ale HG 991/2005 privind aprobarea Codului de Etică şi Deontologie a Poliţistului”, se arată într-un comunicat de joi al IGPR.
Aceste acte normative prevăd faptul că serviciul poliţienesc are caracter permanent şi obligatoriu, iar poliţistului îi este interzis să declare sau să participe la greve, explică Poliţia Română.
“De asemenea, poliţistul are datoria de a răspunde la orice solicitare privind exercitarea profesiei, să se sesizeze despre orice încălcare a legii, având obligaţia să intervină cu promptitudine pentru soluţionarea acesteia, în conformitate cu prerogativele specifice funcţiei publice pe care o deţine. Poliţiştii îşi pot exprima nemulţumirile, în timpul liber, conform prevederilor legale în vigoare”, subliniază sursa citată.
IGPR se declară în continuare suntem deschis la orice formă de dialog şi analiză, pentru ca împreună cu organizaţiile sindicale şi organizaţia profesională să găsească cele mai bune soluţii.
Preşedintele Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Constractual (SNPPC), Marian Gruia, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că poliţiştii îşi reduc activitatea, începând de luni nu mai participă la audieri în dosarele penale, nu mai dau amenzi, nu mai dirijează circulaţia, pentru că sunt plătiţi doar 75 la sută, astfel că îşi vor limita activitatea la 75 la sută.
“Din 20 septembrie anumite activităţi vor fi reduse. Poliţiştii vor merge în teren, dar vor sta în puncte fixe, nu vor acţiona decât la apelurile de urgenţă 112. Poliţia rutieră nu va mai dirija circulaţia, nu va mai da amenzi, ci doar avertismente, nu vor mai face audieri în dosarele penale. Protestul nostru este similar cu cel al magistraţilor. Avertizăm autorităţile să nu facă presiuni la adresa noastră că s-ar putea să se trezească cu o revoltă fără precedent”, a spus Gruia.
SNPPC a solicitat o întâlnire urgentă cu premierul Emil Boc, dar nu au primit încă răspuns. “Din informaţiile pe care le deţin sindicatele, şefii inspectoratelor judeţene au comunicat ierarhic despre starea de tensiune care se acutizează în unităţi fără a se solidariza cu problemele personalului. În acest context, conducerea superioară a poliţiei fără să prezinte public o viziune, o strategie sau un plan de măsuri motivat a reacţionat transmiţând conducerilor profesionale teritoriale atenţionări privind interdicţia poliţiştilor de a declara sau de a participa la grevă”, a zis Gruia.
Liderul sindical a precizat că poliţiştii nu vor declara grevă şi nici nu vor participa la această formă de protest, acţiunile lor fiind similare cu cele ale magistraţilor din septembrie 2009 şi poliţiştii va trebui să fie trataţi similar cu magistraţii de către instuţiile statului.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …