Friday , April 19 2024

Poliţiştii vor avea salarii diminuate cu încă 4,5% în 2011

Salariile poliţiştilor vor scădea cu încă 4,5% faţă de cele diminuate deja cu 25%, prin eliminarea primei de vacanţă şi a premiului anual, a declarat, vineri, preşedintele Sindicatului Poliţiştilor şi Vameşilor “Pro Lex”, Vasile Lincu.
Potrivit lui Lincu, din analiza celor două acte normative privind salarizarea în 2011 rezultă o scădere medie a veniturilor poliţiştilor cu cel puţin 2% din salariul lunar.
Liderul “Pro Lex” a precizat că, potrivit Legii 118/2010, veniturile au fost deja reduse cu 25%, iar prin Legea cadru de salarizare nu se vor mai acorda prima de vacanţă şi premiul anual (al 13-lea salariu), care reprezintă împreună aproximativ 17 la sută lunar.
“Şi prima de vacanţă, şi prima anuală reprezentau câte un salariu, respectiv câte 8,5% lunar, iar prin anularea acestora înseamnă o reducere cu 17% din venitul lunar”, a mai spus Lincu.
El a adăugat că prin legea de salarizare pentru 2011, sumele astfel diminuate vor creşte cu 15%.
“S-au redus veniturile cu 25%, iar creşterea cu 15% aplicată la salariul diminuat conduce la o recuperare de 12,5%. Astfel, diferenta dintre recuperarea de 12,5% şi diminuarea de 17 procente reprezintă de fapt o scădere a salariilor poliţiştilor în 2011 cu 4,5% din venitul lunar”, a spus Lincu.
De asemenea, liderul “Pro Lex” a susţinut că noua lege de salarizare în sectorul bugetar adânceşte diferenţa între agenţii de poliţie şi ofiţeri – în special, chestori, la care creşterea coeficienţilor este de 125 de ori mai mare decât cea a agenţilor, menţinând diferenţa faţă de subofiţerii din armată care au funcţii echivalente.
“La data aplicării integrale a Legii cadru de salarizare, poliţiştii vor înregistra creşteri ale veniturilor, însă acestea sunt departe de a fi echitabile raportat la pericolul la care sunt expuşi, incompatibilităţile suplimentare, restrângerile unor drepturi şi importanţa muncii prestate”, a spus Lincu.
Noua lege de salarizare a bugetarilor are însă şi un capitol care îi mulţumeşte pe poliţişti, respectiv acela care înlătură echivocul în ceea ce priveşte incompatibilităţile poliţiştilor şi dreptul acestora la un al doilea serviciu.
Proiectul Legii salarizării unitare, pentru care Guvernul vrea să îşi asume răspunderea, a ajuns, joi, la Parlament.
Guvernul a aprobat, miercuri, Legea salarizării unitare în sectorul public pentru anul 2011, care va fi promovată prin angajarea răspunderii în faţa Parlamentului.
Premierul Emil Boc a anunţat că salariile de bază din sectorul public vor fi majorate anul viitor cu 15% raportat la nivelul din luna octombrie, iar salariul de bază minim brut pe ţară va creşte de la 600 lei la 670 lei.

Vezi si

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Vremea se încălzește

Agenția Națională de Meteorologie a publicat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 22 aprilie …