Friday , April 19 2024

Polițistă care lucra sub acoperire, nevoită să se retragă pentru că a fost deconspirată. Interlopii i-au pus o coroană funerară pe mașină și i-au amenintat copilul

Deputatul PNL Adriana Săftoiu a povestit, joi, cum a fost o polițiștă care lucra sub acoperire a destructurat o rețea de trafic de minore a fost nevoită să se retragă, deoarece a fost deconspirată: „Și-a dat seama că nu de traficanți trebuie să se ferească, ci chiar de unii colegi”.

Politie, masina, Obiectiv

Adriana Săftoiu a povestit pe Facebook despre o polițistă, tânără, infiltrată într-o retea de trafic de persoane. Deputatul PNL relatează despre tânără că a absolvit facultatea de psihologie şi a lucrat într-un DGASPC, apoi a dat examen la Academia de poliție, a absolvit şi apoi a fost angajată în sistem, hotârătă să se dedice destructurării traficului de minore.

„Infiltrată între traficanţi, deconspiră o întreagă rețea la nivelul județului unde lucra. Fix în ziua în care îi oferă pe tavă pe capii rețelei, la câteva ore, acasă fiind, aude alarma mașinii. Se uită pe geam. Pe mașină – o coroană funerară. În cutia poștală, mesaj: Renunță acum, dacă nu vrei să ne ocupăm de copilul tău. Doar câteva persoane știau că e infitrată. Extrem de puține. La fel de puține știau unde locuiește. Şi totusi, la câteva ore după ce respectivii sunt reținuți, este amenințată. A renunțat și s-a retras. Și-a dat seama că nu de traficanți trebuie să se ferească, ci chiar de unii colegi. Am ascultat și am tăcut. Dar las aici încă o mărturie despre ceea ce nu vrem să vedem”, a scris Săftoiu pe pagina sa de Facebook. (Medifax)

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …