Friday , March 29 2024

Polițist cu 30 de ani de experiență, despre dispariția Alexandrei: ”PSD a politizat până și operativul poliției! Casa a fost localizată, din București, de ofițerul Dan Tatu, un vechi meseriaș apolitic”

 ”În cazul de lipsire de libertate de la Caracal, s-a acționat confuz, ca atunci când ai la comandă oameni fără valoare. Un singur exemplu de cât de jos s-a ajuns: după demiterea lui Ioan Buta, șeful actual al poliției este Florian Dragnea, fostul locțiitor pe judiciar, care chiar el ar fi trebuit să coordoneze găsirea fetei! Dar nu știe cum pentru că Dragnea a fost adus de Carmen Dan la comanda IGPR fără să aibă experiență relevantă în afara biroului! Ce să coordoneze?”, explică un ofițer de poliție.

Efectele ”politizării și pilăraiei din ministerul de interne” se văd în cazul de la Caracal, susține un ofițer activ, cu mare experiență în munca operativă de poliție. Sub condiția confidențialității, el furnizează informații exacte despre cum s-a acționat, cum a fost găsită casa și descrie un larg fenomen de deprofesionalizare.

“Poliția din Caracal a acționat fără eficiență. Și pe caroiajul STS dacă lucrau, cu cinci echipe, găseau casa în câteva ore de la 11, când a sunat fata (…) E parte a meseriei noastre, de polițiști de teren. Batem la porți cu o legendă, ”Bună ziua, coană Frosinica, a evadat un om periculos, hai să ne uităm să nu cumva să se fi ascuns la dumneavoastră în curte”. Tragi cu ochiul, vezi cum se comportă oamenii când le intri în curte. Întrebi din vecin în vecin cine are câini. Poliția de acolo are aceste informații, știe cine are brad în curte, cine are doi câini, informații pe care Alexandra le dăduse la telefon. Eu nu zic că e simplu, că ceva în poliție se face bătând din palme, dar se face! Nicăieri în lume nu stai, ca polițist, doar la mâna tehnologiei. Din păcate, la noi în ultimii ani se merge spre rău”, spune ofiterul.

Amanunte in interviul luat de Catalin Tolontan pentru Libertatea 

Vezi si

Populația va plăti în continuare prețuri plafonate pentru electricitate și gaze naturale până în primăvara anului viitor

Populația va plăti în continuare prețuri plafonate pentru electricitate și gaze naturale. Guvernul a prelungit …