Wednesday , April 24 2024

PNL acceptă comisia parlamentara pentru terenul cumpărat de familia Băsescu

base4scu-ioana

Partidul Național Liberal a acceptat propunerea PSD de înființare a unei comisii parlamentare care să cerceteze modul în care fiica președintelui Ioana Băsescu a achiziționat un teren de 290 de hectare în județul Călărași.
“Participăm la formarea comisiei, suntem pentru, o să discutăm regulamentul comsiei. Le vom discuta şi cu colegii din PSD şi celelalte grupuri parlamentare. De la noi, probabil vor fi mandataţi deputaţii Cupşa şi Dobrinescu şi senatorul Dobra. Menirea principală a acestei comisii este să facă lumină într-o chestiune în care în opinia publică există suspiciuni privitoare la trafic de influenţă, privitoare la încălcarea unor proceduri bancare, privitoare la alte lucruri care nu ar fi în ordine cu această tranzacţie”, a declarat Crin Antonescu.
Fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu, Ioana, a cumpărat un teren agricol de peste 290 de hectare în zona localităţii Nana, din judeţul Călăraşi, contractând de la CEC Bank un credit ipotecar pe 30 de ani de peste un milion de euro şi achitând din surse proprii aproape 280.000 de euro.
Traian Băsescu a declarat că a convins-o pe fiica sa să cumpere terenul pentru că vrea să fie fermier şi a adăugat că, din familie, doar aceasta era eligibilă pentru a primi un credit ipotecar.
“Ceea ce cred e că întreaga afacere Călăraşi în care preşedintele ţării nu ştiu dacă a încălcat vreo lege, e posibil, dar în mod sigur şi-a folosit funcţia pentru interese personale, va face – am întrebat încă o dată acum liderii parlamentari şi de la PSD şi de la PNL şi de la PC – va face obiectul unei comisii comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului, o comisie de anchetă care să reliefeze toate datele şi să le prezinte Parlamentului şi eventual instituţiilor statului”, a declarat Victor Ponta, președintele PSD, săptămâna trecută.

Vezi si

Poşta Română: Până de sărbători putem livra pensiile; depinde când ne intră banii în conturi

Poşta Română poate distribui pensiile înainte de sărbătorile pascale, dar procesul depinde de data la …