Thursday , March 28 2024

PNL a contestat la CCR Hotărârea Senatului în cazul Şova

sova

PNL a depus, joi, la Curtea Constituţională, o sesizare privind neconstituţionalitatea Hotărârii Senatului în cazul încuviinţării arestării lui Dan Şova, arătând că “Senatul trebuia să-şi asume decizia prin care încuviinţează ori nu reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului în cauză”.
Liberalii au depus contestaţia la CCR după ce, miercuri seara, Hotărârea Senatului în cazul Şova a fost publicată în Monitorul Oficial.
Liberalii precizează în document că Hotărârea Senatului este neconstituţională şi solicită Curţii admiterea sesizării de neconstituţionalitate a Hotărârii publicată în Monitorul Oficial.
“Considerăm că redactarea hotărârii s-a făcut cu încălcarea considerentelor Curţii Constituţionale, atestarea rezultatului votului dat cu privire la cererea de încuviinţare a arestării senatorului Dan-Coman Şova, aşa cum este cuprins în dispozitivul deciziei acesteia, neputând fi făcută printr-o “hotărâre de constatare” care lasă loc la interpretări. Senatul trebuia să-şi asume decizia prin care încuviinţează ori nu reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului în cauză”, se menţionează în sesizarea PNL.
Senatorul PNL Tudor Barbu a explicat că hotărârea Senatului sfidează legile şi Constituţia.
“Este caz unic în istoria post-decembristă să ieşi în faţa presei, tu, Călin Popescu Tăriceanu, tu, Victor Ponta, oricine din arcul guvernamental, să spui că te-ai bazat pe un articol dintr-un Regulament evident neconstituţional, prin faptul că a fost modificat de Senatul României, ca fiind neconstituţional, să invoci o lege, legea care se referă la Statutul senatorilor şi deputaţilor, evident neconstituţională, prin faptul că s-a modificat prin vot, în unanimitate..toată lumea ştia că aceste regulamente sunt neconstituţionale”, a spus Barbu.
Senatorul PNL a precizat că cei de la Putere au folosit un “subterfugiu” pentru a da o hotărâre care cuprinde în text formularea “noi constatăm”.
“Senatul nu constată niciodată, Senatul României hotărăşte. Noi avem o hotărâre care spune că noi, senatorii României, constatăm că s-au întrunit sau nu nişte criterii”, a explicat Barbu. Liberalul a asăugat că o astfel de formulare reprezintă nu doar un motiv de contestare la Curtea Constituţională dar şi “un motiv de îngrijorare în ceea ce priveşte respectul lui Tăriceanu şi celor din PSD faţă de Constituţie şi faţă de cetăţeni”.
Preşedintele CCR, Augustin Zegrean, a declarat joi că votul în cazul Dan Şova ar putea fi reluat dacă hotărârea publicată de Senat privind votul dat în 25 martie este declarată neconstituţională.
 
 

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …